In decembrie 1908 s’a ținut la Craiova congresul profesorilor de limbi străine din toată țara. Printre multele chestiuni, cari s’au dezbătut — și unele dintre ele și-au găsit o dezlegare destul de mulțumitoare — a fost și chestiunea clasicismului, care a și stârnit cea mai înverșunată luptă. E încă vie în amintirea tuturor celor, cari au luat parte la acest congres, furtunoasa dezbatere între sprijinitorii și protivnicii clasicismului. Lupta aceasta — care, dealtminteri, e veche de câteva veacuri — a avut totuși un bine, căci a descoperit un lucru: puțina noastră pregătire în această materie. Singurul lucru întradevăr, asupra căruia toți vorbitorii au fost de aceeași părere și pe care l-au recunoscut fără încunjur, este slaba cunoștință ce au elevii noștri despre antichitatea clasică. Și doar acuma, după noile regulamente școlare, se învață în cursul superior câte șase ore pe săptămână, iar în clasa a cincea câte opt ore de latină, cu interpretări din numeroși autori, cu cernerea amănunțită a antichităților, toate având drept țintă să ajungă la o cunoaștere de aproape și concretă a vechei lumi clasice și în deosebi a vieței acelor admirabili ostași și oameni de stat, cari n’au fost totuși mai prejos nici în artă și în literatură — deși n’au fost originali — și cari în orice caz trebuie să fie obiectul unui cult deosebit din partea noastră, căci sunt strămoșii noștri.
