CARTEA A DOUA
CĂDEREA TROIEI
INTRODUCERE (1—13).
Toți tăcură mâlc și-și pironiră cu luare aminte asupră-i privirile. După care, tatăl Enea de pe înaltu-i divan începu astfel:
— Imi poruncești, regină, să-mi reîmprospătez o groaznică durere, povestind cum au dărâmat Grecii puterea Troiei și jalnica-i domnie; toate nenorocirile, pe cari însumi le văzuiu și al căror părtaș am fost în deosebi. Cine dintre Mirmidoni și Dolopi[1], sau chiar dintre ostașii crudului Ulise, auzind acestea, și-ar putea stăpâni lacrimile? Și iată că noaptea umedă se mistuie în înălțime, iar stelele, la asfințitul lor, ne îndeamnă la odihnă. Dacă ții însă așa de mult să afli suferințele noastre și să asculți, pe scurt, cele din urmă nenorociri ale Troiei, deși sufletul mi se înfioară la aceste aduceri aminte și se dă înapoi de jale, voiu începe.
Infrânți în lupte și bătuți de soartă, în curgere de atâția ani, căpeteniile Grecilor întruchipează, după sfatul divin al Paladei, un cal cât un munte, ale cărui coapse le îmbină din
- ↑ Seminții grecești, venite la războiul Troiei sub căpitănia lui Achile.
