In cetățuia Troiei era însă un idol, dăruit de Iupiter, Paladiul; atât cât acest idol va fi dăinuit în oraș, cetatea era nebiruită. Atunci Ulise se preschimbă în cerșetor, răzbi in oraș împreună cu Diomede și fură Paladiul.
Insfârșit, după sfatul zeiței Minerva, dușmana Troienilor, Grecii întruchipară un cal uriaș de lemn, găunos la mijloc, în care se închiseră o sută dintre eroii cei mai viteji, împreună cu Ulise, Menelau și Neoptolem, fiul lui Achile. După aceea dădură foc corturilor, se suiră în corăbii, întinseră pânzele și plecară, ca și cum ar fi râdicat împresurarea. Troienii dădură jos o poală din zidurile cetății, ca să aducă în oraș calul de lemn, pe care îl priviau ca pe un trofeu al izbânzii lor. Noaptea următoare însă, în timp ce Troienii își serbau prin ospețe mântuirea lor, Grecii eșiră din calul de lemn, iar oastea, care stătea ascunsă după insula Tenedos, se reîntoarse, pătrunse în oraș prin știrbitura zidului și puse foc Troiei. Bărbații fură măcelăriți, iar femeile fură luate ca roabe: Casandra, fata lui Priam care proorocise dărâmarea Troiei, ajunse roaba lui Agamemnon; alta, Polixene, hărăzită lui Achile, fu înjunghiată pe mormântul lui; Ulise căpătă pe Hecuba, văduva lui Priam; Neoptolem pe Andromaca, văduva lui Hector. Cât despre Astianax, fiul lui Hector, acesta fu azvârlit în prăpastie, de sus de pe zidurile cetății.
Dacă învinșii au trebuit să sufere o soartă atât de crudă, învingătorii încă au plătit scump biruința lor. Cei trei zei cari sprijiniseră Troia, căutară să-și răzbune pe Greci și-i prigoniră cu înverșunare, făcându-i să îndure un noian de crâncene suferinți, înainte de-a se întoarce fiecare în patrie.
Astfel Menelau își perdu aproape toate corăbiile; Neptun, zeul mării, îl împinse tocmai în Egipt, de unde nu se întoarse în țară decât după șapte ani.
Aiax, fiul lui Oileu, fu zvârlit de furtună pe-o stâncă, corabia lui fu sfărâmată, iar el însuși, deși reușise să easă la țărm, fu prăvălit de Neptun în fundul mărei.
Nestor, Filoctet, Idomeneu Cretanul și Diomede se rătăciră pe mare, iar vânturile îi mânară tocmai spre țărmurile Italiei, unde întemeiară mai multe orașe.
Cât privește pe Ulise, cel mai vestit dintre ei, acesta rătăci douăzeci de ani pe mările dintre Asia și Europa, până să ajungă în patria lui, Itaca.
