era imaginea unui copil, pe când ea era acum fată de măritat.
Când auzi că băiatul se întoarse din străinătate, avu câteva bătăi de inimă și mai cu seamă o nespusă curiozitate de a vedea cum era acum Mihai. Iar când îl văzu, devenit aproape om, cu vocea puternică, cu mustața înfiripată de-a binele, și totuși zicând Sașei ca mai-nainte "maman", cu grație și măsură în toate, dânsa se simți oarecum umilită. El de asemeni o găsi schimbată, cam pretențioasă, gata să se supere la fiecare glumă, și numai după ce Sașa îi spuse despre planurile de măritiș ce se făceau pe socoteala Tincuței, înțelese, în parte, noua ei fire și tăcu.
Astfel iarna, după întâia venire a lui Mihai, fata se mărita după Scatiu.
De la cea dintâi zi până în momentul când o întâlnim ieșind de la zaraf, viața Tincuței fu o luptă neîntreruptă cu necazurile.
La un an după căsătorie i se născu fata, la doi ani muri mamă-sa, mai pe urmă conu Dinu căzu la pat, — iar în tot lungul vremii acesteia, lupta zilnică cu mojiciile lui bărbatu-său și cu răutatea soacră-sei. Negreșit toate iluziile lunatece din înaintea căsătoriei se împrăștiară ca norii la vânt. Le luă locul o viață de provincie, placidă,
