Când se întoarse, Nichitachi îl luă de la ușă:
— Ia ascultă Tănase, am venit la tine cu două trebi: una mă privește pe mine, alta te privește pe tine.
— S-auzim.
— Am, bre, pe afurisitul ăla de jidan cu spitalu, care mi-a pus în spinare toate neamurile...
Scatiu se uita în jos. El știa că evreul era bogat și că Nichitachi nu umbla degeaba pentru el.
— Iese ceva, Iorgule?
— Ce să iasă, bre?... Alergătură și alta nimic.
— Să fii tu al dracului?
— Zău așa, Tănase! Fă-mi treaba asta, și am și eu pentru tine...
— Să vedem.
— Îmi făgăduiești?... N-ai decât să scrii băiatului, lui Comăneșteanu, s-aprobe licitația...
— Bine, să vedem.
— Ba nicidecum: trebuie să-mi făgăduiești.
— Bine, frate...
— Când scrii?
— Nu scriu, vorbesc eu, când m-oi duce la București.
— Așa vezi. Acuma pentru tine. Asta-i locmà
