El îi luă o mână să i-o sărute.
— Iar ai vre-un congres patriotic urgent ?..
— Nu am nici un congres... și mă mâhnești că râzi de asemenea lucruri. Eu nu știu ce fel de fire ești: îți trebue totdeauna ceva pentru care să suferi sau prin care să faci pe alții să sufere.
Ana rămase de odată locului, încremenită de cuvintele foarte simple dar foarte drepte ale tânărului. Așa era. își duse încet mâna la gură, gândindu-se:
— Ce să fac ? Văd și eu că-i așa, și invidiez pe cei ce pot fi altfel. Dar dacă mă înțelegi, trebue să mă compătimești. Iartă- mâ și șezi.
Ii luă chipiul din mână și-l aruncă pe canapea.
— Șezi.
El înălță din umeri și șezu:
— Mă mir câte odată cum ai putut prinde dragoste de mama copilei ăștia... Aceea, de sigur, nu-ți seamănă.
— Aceea seamănă cu d-voastră, patrioții...
Comăneșteanu se uită în ochii ei.
— Să mă duc ori să stau ?
— Cum poftești.
— Uite, Ana, stau, ca să nu te las cu părerea de rău de-a fi comis o impoliteță.
