veni în minte altă întrebare: dar Mia, fata nevinovată?..
Aci era întuneric complet.
Se aruncă pe pat, ostenit simțind că-i hue capul.
In încurcătura gândurilor, i se păru că umblă cineva pe la ușe. Atunci strigă pe fecior; dar în locul lui se ivi figura lui tată-său.
— Nu dormi ?
— Intră, tată. Nu dorm.
Doctorul Damian intră lung, purtând într’o mână un pahar cu ceaiu, după moda românească.
— Mi s’a părut că nu dormi, băete, și ți-am adus ceaiul, dacă mai ești deprins cu el. Ți l-am făcut eu, așâ cum știu că-ți plăcea...
Deodată toate gândurile părură a se po¬ toli față de blajina figură a lui tată-său.
— Da nu te-ai culcat.
— Nu.
— De ce ? Te simți poate prea obosit.
— Nu. Mă simt, dimpotrivă; odihnit cu trupul și cu sufletul, ca în totdeauna când viu aici.
Doctorul dete din cap. Se uită în ochii lui fiu-său, gata par’că să-i facă o întrebare ce nu luâ formă. In fine se hotărâ a-i zice :
— Când pleci ?
