observat negreșit că atunci când moare un om la Paris, Londra, Viena, New-York, sau ori unde poftiți, gazetele nu se cred ținute să treacă cu buretele peste greșalele răposatului, nici obligate să transforme biografia sa într’un adevărat panegiric:
Cînd au închis ochii V. Hugo, Renan, Faure, și ori ce om celebru sau ilustru, presa franceză — pentru că citez aci numai cîte-va nume franceze — nu s’a sfiit să ia viața defuncților în întregimea ei și cu tot respectul datorit morților, să judece părțile bune dar și cele rele ale activităței acestor ființe.
O fi predominat cîte odată pe ici pe colea nota părtinitoare, dar nici-odată n’a ajuns pînă la platitudine.
Dați-vă însă osteneala să citiți ce s’a scris și ce se scrie la noi despre cel mai ilustru ca și despre cel mai umil răposat. Veți fi surprinși cum toate viciurile sau defectele defuncților sunt transformate în virtuți, cum sgîrcenia unuia e judecată drept generositate, incapacitatea altuia e taxată de modestie, și așa înainte.
Regulă generală, răposatul romîn dispare,
