prisos, se întoarce iarăși sub ferestrele dumneaei.
Cine știe, poate o fi acasă? Simte nevoia să împărtășească tuturor suferințele sale și-ți face confidențe ceasuri întregi, îți istorisește unde a întîlnit-o, cum i-a făcut cunoștința, ce a vorbit cu dînsa, ce gînduri are. Jură că i s’a scîrbit cu viață, că are să facă un scandal, chiar moarte de om, dacă nu se va hotări să’și lase bărbatul, și cere fie-căruia parola de onoare că are să păstreze secretul acestui amor, căci nimeni, absolut nimeni nu’l cunoaște. Scoate mereu poza cocoanei cu pricina din portofel și ’ți-o arată pe sub masă zicîndu-ți:
Bagă de seamă să nu vază cine-va. Cum o găsești ? Așa e că e frumoasă ? Din cînd n cînd, se duce chiar la cărturăreasă, ca să afle ce mai zic cărțile, și dacă cumva i-a căzut bucurie pe drum de seară cu dragoste și cu dama de ghindă, dă cinci lei cărturăresei.
Amorul l’a transformat în cel mai dibaciu agent polițienesc.
A cumpărat toate slugile din casa cocoanei, a cumpărat și pe gardistul care păzește la colțul stradei. Știe
