popa», publicul zice lui Radu : Ți-am văzut caraghioslîcul de comedie; cînd se joacă Steaua, îi zice lui Max: Am asistat la representația poemei d-tale.
Cînd tipărește C. Müller poesiile lui Radu, lumea felicită pe Max, zicîndu-i: «Nu te știam și poet» iar cînd același Müller tipărește prosa lui Max, același public zice lui Radu : «Nu te știam prosator».
Pe stradă, unul oprește pe Radu spre a’l întreba: Cînd ese Dicționarul Contimporanilor de sub tipar, altul oprește pe Max spre a’l întreba: Ai vîndut multe volume din poesiile Sincere?
Max și Radu sunt furioși. E o ură neîmpăcată între tată și fiu. Unul ține să nu treacă drept poet cu plete lungi, cel-l’alt să nu fie luat drept un prozator sceptic și umoristic.
Tatăl ca cel mai bătrîn, admite o singură confuziune și anume: Fetele cele frumoase să ia pe Max drept Radu și creditorii cei vechi să ia pe Radu drept Max.
Radu mai țanțoși, nu admite nici aceasta.
