Îmi ajungea cît auzisem. Am dat fuga la birt unde se adunau toți prietenii mei, toți acei cari m’au strîns de mînă de dimineață pînă seara și stors de pungă de seara pînă dimineața. Se vorbea despre mine. Unii plîngeau pe sărmanul urs care a fost nevoit să mă mistuească ; alții ziceau că am murit din beție și cîte și mai cîte! înțelegi ce este omenirea?
— Înțeleg că ești un nebun.
Nu este mai bine să te încrezi în toți și toate de cît să te desguști singur de toți și de toate ?
Nu este mai fericit omul care a fost înșelat de zece ori și tot nădăjduește într’un viitor mai bun de cît acel care născocește și caută desamăgirea cu lumînarea ?
— Cam așa am crezut și eu mai tîrziu, și tocmai de aceea n’am voit să te pun și pe tine la încercare,
— Ași fi zis de tine ceea-ce am zis tot-d’auna și’ți mai spun și acum : «Ai friguri la cap!»
Însă un lucru nu prea înțeleg bine din toată istoria ta: dacă ai fost singur la vînătoare,
