Romanet, astăzi Palatul Ministerului Finanțelor; vatra familiei Niculescu; vatra familiei Alecu Filipescu, zis Vulpe; vatra familiei Lenș Filipescu, astăzi casa Vernescu; vatra lui Iancu Filipescu; și, astfel, pe partea stângă a Căii Mogoșoaii, printre vetrele sus-numite, mai sunt proprietăți ale diferiților particulari fără nici un renume, căci pe vremea când s-a mutat Bucureștii pe Podul Mogoșoaii, bariera lui se sfârșea la Puțul cu Zale, care astăzi este peste drum de casa lui Iancu Filipescu și lângă casa Matac. Începînd iarăși din marginea Dâmboviței, înșir clădirile ocupate de familiile ce au locuit tot pe Calea Mogoșoaiei, pe partea dreaptă: casa vornicului Drăgănescu, palatele Constantin Vodă Cantacuzino, devenite, în urmă, han, peste drum de Sfântul Ioan; casa familiei Obedeanu de peste Olt, zis și Jitcu; casa familiei Filipescu, devenită în urmă han, iar astăzi magazii, peste drum de Poliția Capitalei; casa familiei Castriș Macedoneanul, veche în București, peste drum de Ambasada Rusă; aceea a familiei Grecenilor, peste drum de Sărindar; a familiei Slătinenilor, în urmă devenită sala de bal mascat, pe când în curte era Teatrul de Operă Italiană, astăzi Hotel „Capșa"; a familiei lui Costache Ghica, devenită în urmă Palat Domnesc; casa Lahovari, a familiei Iancu Ghica, peste drum de Teatru; a familiei Perdicari; a familiei Bălăcescu, peste drum de monastirea fondată de familia Crețuleștilor; a familiei Ștefănescu; a familiei Blehan; a familiei Mătinca Cantacuzino, astăzi casa Em. Lahovari; a familiei Arion; a familiei Deșliu; a familiei Olăneștilor; a familiei lui Vintilă Prijbeanu; a familiei Niculeștilor; a familiei Băbeanu. Acestea erau casele din vechime pe Podul Mogoșoiei, sau pe calea pe care se ducea văduva cucoana lui serdarul Mogoș, de acasă de la ea, până la moșia ei, Mogoșoaia.
Vreau să arăt monastirele și paraclisele ce se aflau, atât pe partea dreaptă, cât și pe partea stângă a acestei căi, cu începere tot din partea stângă a Dâmboviței, cum am făcut cu vetrele boierești, încep cu partea dreaptă a acestei căi: biserica făcută de familia Brezoienilor, biserica Zlătari, devenită monastirea cu han; ea avea înăuntru și un mic paraclis, cu hramul Sfântului Andrei, unde se închinau toți rușii în vremea invaziilor.
Numele de zolotari, al acestei biserici, cu patronajul Nașterei Maicii Domnului, i l-au dat rușii, căci în acest han locuiau cei mai mari bancheri din București; acolo a locuit, 40 de ani, și familia mea, zisă a lui Andrei N. Papazoglu, din neamul Slătinenilor, care, fiind însărcinat, de Patriarhia Alexandriei, cu îngrijirea acestui han, cu strângerea chiriilor, cu repararea bisericii și a încăperilor, cum și a unei frumoase cișmele, ce era la
