permis a crede o altă tradiție: această stradă a purtat numele unei bătrâne și bogate cucoană, Calița, care a făcut podișca peste râul ce tăia acea stradă și pe unde împiedica trecerea oamenilor; asemenea pomeni se obicinuiesc de către mulți români. Dacă am vorbit de acea apă ce se scurgea pe acolo, voi arăta cele ce am putut culege și despre dânsa. În vechime, acea apă pleca din Dâmbovița, de vale de moara Grozăvești, de lângă Cotroceni, forma heleșteele Câmpinenilor, al Bălenilor, al Filipeștilor, al Brâncovenilor, al Basarabilor, al Dudescului, în mahalaua Dudescului, trecând prin Postăvari, unde forma băltețul și unde spălau postavurile, d-acolo, pe lângă poarta Antimului, o ramură tăia Podul Caliții și intra în balta Arhimandritului, din care se strecura în balta lui Șerban Vodă, de aci în a lui Cernica Știrbei, aceasta în a Lupeștilor, aceasta în a Văcăreștilor și din aceasta apoi în a lui Târcă, unde pe deal este și biserica fondată de familia Târcă. Iar cea de a doua ramură a heleșteului Dudescului trecea d-a curmezișul Podului Caliții, prin fundul curții, astăzii „Hotel Avram", și ieșea lângă Dealul Mitropoliei, trecând pe lângă poarta lui Constantin Brâncoveanu, unde astăzi e crucea de piatră ce fu ridicată lângă podișcă, locul unde fură tăiați fiii lui banu Ghiorma la revoluția dorobanților, apoi se azvârlea în Dâmbovița lângă podul de la pescărie. Acest heleșteu a fost până a nu se statornici palatul Dudescului în mahalaua Dudescului, în care palat a șezut și Mihai Viteazul când a primit bineță (vizite) de la emirul turc ce mersese de la casa vistierului Dan ca să puie mâna pe Mihai, cu 1 000 de turci (vezi „Revista Română"), căci de atunci a rămas numirea podului de peste Dâmbovița, din Dudescu, de „Podul Turcului". Iară acea Biserică Albă, de care în istoria lui Mihai se face mențiune, este aceea în care a intrat Mihai Bravul ca ban mare, adus din Craiova din porunca lui Alexandru Vodă, ca să-l omoare, astăzi mănăstirea Mihai Vodă, aridicată d dânsul după ce s-a făcut domn.
Strejile sau barierele cele vechi erau: I. bariera Piscului (drumul Olteniții), căci printre băltișurile Dâmboviții se forma o limbă de pământ care se numea pisc și pe unde treceau Văcăreștii la moșia lor din dealul viilor, care păstrează până în ziua de astăzi numele de Văcărească, căci chiar dealul pe care s-a zidit în urmă sf. Mănăstire Văcărești de către N. Mavrocordat, ce-i servea de fortăreață, la anul 1716, se numește până astăzi Văcărești, iar nu Mavrocordești.
La acea citadelă a bătut prințul Repnin, cu armata rusească, toată oștirea
