l aibă la casa lui și pe care îl scoate din clei de brad, căci e bun la toate boalele. De scrinteală, aducem o muiere care a născut doi copii gemeni și punem piciorul sau mâna scrântită pe pragul ușii și ea ne calcă cu picioarele de două, trei ori; apoi ne unge cu terebentin și ne leagă în țăndări de șindrilă și nu le mai dezlegăm până ne facem sănătoși; de guturai și dureri de cap, punem pătura în cap și ne afumăm cu ienupere (sămânță, de brad); iar de deochi la copii, îi descântă alde baba și-i pune zbenghi în frunte (asta e un semn făcut de babă, cu scuipat și cu noroi din talpa piciorului, sau din talpa încălțămintei). De boala frigurilor ne vindecăm cu ochi de rac pisat și cu zeama foii pelinuluii. de dureri de dinți și măsele ne vindecăm cu măselariță (o plantă), ne afumăm cu aburul ei, după ce a fiert în căldare, și ne învălim cu țoala pe cap; atunci cad toți viermii din măsea, deoarece măselile și dinții stricați au viermi înăuntru.
Să vă povestesc încă ceva despre obiceiurile de filantropie ale boierilor și ale cucoanelor. Nu era casă boierească unde să nu se boteze peste an, cinci-șase copii ai celor ce-i rugau, și aceasta ca să-i facă fini și să-i atașeze la casa lor. De erau săraci, copiii aceștia se dedeau mai târziu la școli și, după ce creșteau, erau făcuți oameni de casă și procopsiți. Dacă copiii botezați erau fete, nașa, cucoana boierului, le îmbrăca cu cheltuiala ei la Paște și la Crăciun și când se măritau, le dedea de bărbat câte un tânăr din acei de curtea lor, pe care-l procopsea cu slujbe și cu caftanuri.
Luxul cel mai mare al curților boierești erau pivnițele. Enorme pivnițe se aflau sub casele mari boierești, sprijinite de stâlpi groși și încărcate de buți mari și zăcătoare, în cari se păstrau vinuri, cari se pritoceau și reînnoiau cu vinuri noi în toți anii. Astfel se găseau, întotdeauna, diferite vinuri negre și albe, a căror matcă data de peste una sută ani.
Era obicei ca pe stâlpul cel din mijloc se zugrăvea chipul patronului pivniței, unul din sfinții religiunii noastre. Acela era protectorul acelei enorme pivnițe. În secolele XV, XVI și XVII beau boierii aldămașul chiar în acele pivnițe, la diferite vânzări și cumpărări de case și moșii, precum și la diferite înaintări la grade și la câștiguri de judecăți. De atunci a rămas vorba de cârciumă, care înseamnă tocmeală și învoire; mai cu seamă când se vindeau vinurile și rachiul de prune. „Cârce", în vorbirea veche românească, însemna împletitura mâinii drepte a vânzătorului cu mâna dreaptă a cumpărătorului; ca și azi, amândoi aceștia se scuturau
