Pagină:Dimitrie Papazoglu - Istoria fondărei orașului București.djvu/18

Această pagină nu a fost verificată

lângă poarta proprietății căpitanului Obedenaru. Această ramură de apă se numea apă spurcată, căci toate necurățeniile orașului se azvârleau pe dânsa, fiind repede.

Pe marginea acestei ape a fost așezată tabăra lui Ștefan Bathori la anul 1476, adică pe tărâmul cel spațios și înalt unde este astăzi suburbia și biserica Lucaci, de unde scrise sibienilor (vezi: Șincai, vol. II, p. 96) și unde mai în urmă aveau Văcăreștii palatele lor, iar mai târziu casele lui Zerlendi.


Acum să venim și la fortăreața sau cetățuia din București, făcută pentru scop strategic, în apărarea căii invaziunilor despre Orient, după cum se face, cu mare rezon, mențiune în „Revista Română" din 1861, și care se numește în limba otomană la dervent, adică la strâmtoare. Vremea zidirii acestei fortărețe neapărat că trebuie să fie nu departe de vremea începutului orașului București și că trecătoarele din Giurgiu și Oltenița urmau a fi pe Calea Calicilor sau Caliții și a lui Șerban Vodă, astăzi. Este iarăși probabil că pe la Văcărești și Vitan nu putea trece vreo oștire, căci erau bălți și mari mocirle ale Dâmboviței și ale bălții Colentinei (colea în tină sau ocolina, căci ocolea Bucureștii). Iată dar o descriere lămurită ce pot face și eu acestei citadele sau întărire de apărare, atât a orașului București, cât și a căilor de invaziune spre capitala de atunci, Târgoviște. M-am ocupat foarte mult cu această descoperire, împins de două plăceri, întâi de plăcerea arheologiei și a strategiei și, al doilea, de marea venerațiune și dorul ce am păstrat în sufletul meu răposatului meu părinte, Andrei. N. Papazoglu din Slătineni, el fiind din acea familie a Slătinenilor ce s-au strămutat din orașul Slatina pe la anul 1648 (după cum atestează documentele familiei mele, ce am, adică ale străbunilor mei, Constantin Slătineanu, poreclit de turci Papasoglu, căci era foarte pios, și care, cumpărând mari proprietăți, hanuri și grădini prin mai multe locuri în Capitala noastră, a cumpărat și mai toată partea dreaptă a uliții, astăzi, a Covacilor, care era pe tărâmul acelei citadele).

Suvenire antice despre acesta țin astăzi numai hârtii, căci proprietățile au dispărut, țiu un inel de safir, calitate bună, piatra cât o alună, ce a fost găsit de lucrători când săp<au> temeliile pe tărâmul fostei Curți Domnești, devenită proprietatea părintelui meu; țiu o mare țeavă de tun, de fier, spartă..., și cu o mică ghiulea pe calibrul lui, găsită mai în urmă,