El era însoțit și de bătrânul Țopal pașa, un bătrân de 80 de ani, intimul său amic și favorit. Numai sultanul și acest Țopal (șchiop) stătură jos, cel dintâi pe o canapea, cel de al doilea pe un jeț; toți ceilalți pași și autoritățile stătură în picioare, cu cel mai mare respect. I s-au prezentat ordonanțele de infanterie și cavalerie, precum și o deputățiune de 12 comersanți de frunte, între cari erau și cei doi mari bancheri Hillel Manuach și Avram Halfon. Dintre boierii noștri, numai răposatul Iordache Filipescu era mai splendid îmbrăcat, în anteriu și giubea de moar antic alb.
Sultanul a ordonat atunci să vie domnii țării, cu suitele lor, ca să-l vadă. întâi au intrat amândoi domnii, cu câte doi coloneii și șefii oștirilor moldo-române, și s-au închinat cu respect. Sultanul ședea pe canapea, era îmbrăcat într-un surtuc negru, cu ceaprazerii de mătase, negre, și avea fes mare în cap; el ținea în mână o biciușcă, cu care se juca. Domnii s-au dat de lături, în dreapta, stând în picioare; după dânșii intră mitropolitul, între doi diaconi, el era îmbrăcat în manta încrețită și avea cârja în mână; trecură și ei în dreapta, stând tot în picioare; intrară apoi boierii ambelor țări, care făcură reverența cunoscută, cu cea mai mare sfială. Sultanul făcu semn lui Aristarchi și-i spuse să arate la toți mulțumirile sale că i-a găsit sănătoși, iar mitropoliților să le exprime mulțumire de osteneala ce și-au dat a veni să-l vadă și să le spună că el nu este împăratul regilor, ci împăratul popoarelor; către Iordache Filipescu, care avea o barbă albă și lată, lungă până la burtă, s-a adresat el d-a dreptul, nu prin dragoman, și i-a zis turcește: Gbel, ghel, cu o voce îndestul de baritonă, așa că s-a îngrozit bietul bătrân și parcă nu îndrăznea să se apropie, deși era ban mare și președinte al Consiliului. Sultanul însă avu o impresie așa de bună de înfățișarea lui, încât se sculă de pe canapea, îl apucă de mâneca giubelei și apropiindu-l în fața sa îi repetă: Ghel, ghel... Apoi, adresându-se lui Aristarchi, i-a ordonat să-i zică, arătând cu mâna spre amândoi domnitorii, că deși dânșii sunt mai mari în cele două țări, însă el, Filipescu, trebuie să le fie tată, să-i povățuiască, cu toată îngrijirea pentru odihna și buna petrecere a locuitorilor țărilor, care sunt raialele împărăției, și de aceea îl cinstește îndată cu gradul de baș-boier, adică cel mai mare boier al țării. Atunci i-a concediat, și ei s-au întors la palatele lor, unde li s-au trimis daruri: cai arăbești și decorații mari, cu portretele sultanului, înconjurate cu diamante; de atunci nu i-a mai văzut, căci a treia zi, dis-de-dimineață, dânșii trecură Dunărea, pe un vapor mare, iar sultanul, peste două zile, a plecat la Țarigrad, fiind chemat în grabă,
