Pagină:Dimitrie Papazoglu - Istoria fondărei orașului București.djvu/112

Această pagină nu a fost verificată

— Nu ți-e rușine, om în toată firea, să faci una ca aceasta ? Cine ți-a dat voie, pezevenghiule, să trimeți căpățâna de om în suliță și să înspăimântezi lumea de pe toată întinderea podului ?

într-adevăr că a doua zi după fapta aceasta, a aflat toată Capitala, și multe dame care s-au întâmplat la ferestre în al doilea etaj și s-au pomenit pe dinaintea ochilor cu o căpățână neagră, cu mustăți mari și cu pletele atârnând, dusă în suliță, au leșinat, căzând de pe scaune, și au zăcut mai multă vreme de friguri. Regretatul domn, când a aflat de aceasta, a poruncit scoaterea din slujbă a boierului polcovnic de poteră, pecetluirea și trecerea lui în rândul budelor (trecerea la bir), polcovnicul a fost apoi îmbrăcat în haine țărănești și trimes la moșia lui.

Să vorbesc ceva de un rău obicei ce-l aveau părinții noștri, îngăduind doicilor și slujnicelor ce aveau la copii ca, pe lângă basmele, destul de îngrozitoare, ce spuneau copiilor până la etatea de 5 ani, să-i sperie cu vorbe de astea: vine Gogorița, te mănâncă Muma Pădurii, te mușcă Joimărița, îți iese stafia înainte să te ia. Aceste cuvinte le spuneau ca să se astâmpere copiii de nebunii, să nu zbiere noaptea prin casă, să nu iasă singuri în curte și pe drumuri. Le mai ziceau încă: te ia moșul în traistă (cerșetorul), ori te ia ovreiul de te pune într-un butoi, care are cuie pe dinăuntru, ca să te învârtească în butoi și să-ți curgă sângele.

Acestea toate îngrozeau pe copii în astfel de grad, încât ei, crescând cu așa idei, chiar când erau flăcăi voinici, le era frică să umble singuri prin locuri pustii, și zicând la alți prieteni: hai cu mine până colea că mi-e urât singur. Aceasta a durat până au început familiile să bage guvernante și doici bune la copii și până când au început înșiși copiii să-și dezvolte altfel mintea prin scoli. În vreme de epidemii, se zicea copiilor: sfânta ciumă umblă cu fes roșu în cap, pe stradă și prin sate. Aceasta numai ca în vremea ciumei să nu se amestece copiii cu toată lumea, spre ferire de atingere.

Aceste obiceiuri au ținut din vechime până la 1820, iar de la 1820 încoace au început a se speria copii zicându-se: taci că vin arvații de te iau și nu umbla pe drum că te omoară turcii. Aceasta a ținut până la anul 1823.

Iată ce se înțelegea prin numirile arătate mai sus. Gogorița era închipuită ca o babă rea, care strângea copiii de gât și apoi îi înghițea; această vorbă o aveau românii încă din vremea idolatriei, ea amintea pe zeul Cron, care mânca copii. Muma Pădurii era una din cele trei ursitori, care torcea la furcă și trecea firul în mâna celei de a doua, care îl dedea la cea de a treia de-l strângea. Joimărița era o zână