Anii 1864-1866 au fost luna de miere a liberalismului ideolog al celor dela 48. Constituția politică belgiană, una din cele mai liberale din Europa, a fost întrodusă în țările românești. Câte speranțe frumoase ― și în scurtă vreme cât de crud înșelate! Chiar dela început s’a văzut că nu merge, că nu merge deloc. S’a arătat, dupăcum ar fi fost ușor de prevăzut, că mașina e schiloadă, că nu poate funcționa, că pe bazele economice și politico-sociale întocmite producția nu poate înainta, că se periclitează multe și puternice interese.
Țăranul declarat liber, stăpân pe persoana sa, pe proprietatea și munca sa, a înțeles să uzeze de această libertate spre a-și munci înainte de toate propriul său pământ, așa de neîndestulător și de așa proastă calitate, ca să scoată de acolo satisfacerea neînsemnatelor sale nevoi. Numai întrucât îi rămânea vreme de prisos înțelegea să se mai angajeze și la alții, și asta pe ales, unde și cum i-ar fi convenit mai bine. Marii proprietari și statul riscau să întâmpine cele mai formidabile greutăți în cultivarea moșiilor.
