se tocmiră să le plătească în muncă repartizată pe cinci ani. Prețurile cu care cumpărau productele erau foarte ridicate, adevărate prețuri de foamete, încă mărite de o camătă nemiloasă; apoi, claie peste grămadă, prețurile muncii lor erau de obicei cele mai scăzute.
Cunosc țărani pe care i-aș putea numi și nu țărani bețivi și leneși, ci gospodari harnici și cumpătați, cu ajutor în casă, care au muncit 15 ani pentru a achita datoria contractată în iarna anului 1866—1867 pentru cumpărarea popușoiului trebuitor hranei familiei lor. De-abia în vara anului 1881 se izbăviră de cele de pe urmă rămășiți...
Și odată cu seceta grozavă care bântuia țara venise și noua sarcină a ratelor răscumpărării clăcii. Sumele acelor rate, în-semnate prin ele înseși pentru acele vremi de bani puțini și rari, devenise cu desăvârșire împovărătoare prin faptul secetei, în urma căreia țăranii care nu făcuse nici măcar cele trebuitoare mâncării, nu aveau pe ce prinde bani. Deoarece perceptorul nu aștepta, țărănimea fu de iznoavă silită să se adreseze proprietarilor și arendașilor atât pentru achitarea banilor pământului, cum ziceau sătenii, cât și pentru acea a birului curent. Aceasta fiind o a doua ipotecă asupra muncii lor, ea fu con-tractată cu condițiuni și mai grele decât cea dintâi; prețurile cu care de astă dată era plătită munca fură și mai mici decât acele din întâiul contract” (R. Rosetti. Pentru ce s-au răsculat țăranii, p. 450).</ref>
Dar de ce proprietarii mari nu primeau pe țăran să lucreze ca salariat, ci ca învoit, sau de ce nu-i dădeau țăranului pământ în condiții asemănătoare unui fermier din Occident, de ce adică exploatarea a luat totuși formele vechi iobăgiste cu un amestec capitalist, neoiobăgiste, cum vom vedea mai departe, și nu forma franc burghezo-capitalistă? E ușor de înțeles de ce.
Mai întâi, în general vorbind, o trecere bruscă dintr-un fel de producere și de exploatare economico-socială într-altul e foarte greu de făcut. Adaptarea, mai ales în domeniul vieții economico-sociale, se face cu mare greutate. Pentru forma burghezo-capitalistă a culturii marilor proprietăți teriene cu munca salariată trebuie capital, trebuie inventar agricol propriu, trebuie pricepere în agricultura, și proprietarii și arendașii de atunci mai ales n-aveau nimic din toate astea.
Pe urmă, nici țăranul, de-abia
