adapteze la noile condiții de viață economică ar fi fost siliți să-și vândă moșiile ori să le arendeze pe termene foarte lungi la capitaliști-arendași, pentru ca aceștia să bage capital în pământ, instrumente, acareturi etc.
Pe măsură ce s-ar fi lărgit piața de desfacere — prin dezvoltarea comunicațiilor și înmulțirea populației — s-ar fi lărgit și întinderile cultivabile, și felul perfecționat de cultură ca și în alte țări burgheze. Întreaga viață materială a națiunii s-ar fi bazat pe această producție, ea fiind aproape unica sursă de trai pentru întreaga națiune cu toate organele și clasele ei.
Statul ar fi fost mai ales o emanație a acestor clase producătoare — proprietatea mare, căptușită de cea mijlocie și mică — și ar fi protejat și apărat din toate puterile această formă de organizare a producerii.
Tonul în stat fiind dat de burghezimea rurală, întreaga viață politică, culturală etc. a statului s-ar fi dezvoltat și modelat în conformitate cu caracterul claselor dominante; instituțiile politico-sociale (având la baza lor o viață economică franc capitalisto-burgheză) ar fi fost, bineînțeles, cele liberalo-burgheze, cu tendința pronunțată de a favoriza clasele marii burghezimi, în special clasa marilor proprietari de pământ.
Și pe aceste baze statul român ar fi urmat să se dezvolte într-un stat industrial, capitalisto-burghez.
Acum să ne înfățișăm supoziția a doua, adică să presupunem că țara, după liberarea iobagilor, ar fi fost organizată pe baza micii proprietăți țărănești.
