un suflet balcanic, și relații sociale balcanice, ca să întrebuințăm și noi un termen obișnuit acuma. Însă, ei sperau că noua întocmire se va realiza, va lua corp și suflet cu vremea, prin educația culturală și morală a maselor, prin școli și prin însăș funcționarea instituțiilor, căci, se înțelege, trebuie o vreme oarecare pentruca instituțiile să se adapteze la oameni și oamenii la ele.
Așa gândeau cei mai perspicaci.
Că realizarea unor întocmiri politice și a relațiunilor de drept, nu atârnă numai de școală și educație, și nici măcar în primul rând nu atârnă de ele, aceasta n’o știa încă acea generație. Ea nu știa că baza unei societăți, bază care hotărăște de desvoltarea ei și de caracterul acestei desvoltări, e organizația și structura ei economică; nu știa că această organizație, felul producției și raporturile de producție izvorâte din ea hotărăsc și relațiile politice și pe cele de drept — relațiile reale, de fapt, nu cele de formă; că formele politico-sociale — starea de drept — constituesc numai o formă și rămân pentru mult timp încă o formă deșartă, dacă nu corespund structurii, felului și relațiilor economice de producere; că fondul economic hotărăște formele politico-juridico-sociale, și nu viceversa. Acest adevăr, atât de mare și de adânc, nu l-a știut tinerimea revoluționară de la 1848 și nici n’avea de unde să-l știe, pentrucă nu-l știau nici dascălii ei cei mari, Michelet, Quinet și ceilalți.
Și când, după o vreme destul de îndelungată, s’a văzut, în sfârșit, că instituțiile noui, pentru cea mai mare și mai numeroasă parte a țării, nu numai că nu dau rezultate pozitive, dar chiar în unele privințe dau rezultate direct negative; când
