economică, din funcționară a societății, se preface în stăpâna ei, din imbold al progresului se preface în cea mai mare piedică a lui. După ce a supus pe feudali și i-a prefăcut în servitorii ei, pe urmă, în alianță cu dânșii — deveniți clasa dominantă — și sprijinită pe toate organele ei administrative, juridice etc., caută să escamoteze întreaga dezvoltare socială în propriul ei folos, devine tot mai mult un organism parazitar, corupt, corupător și degenerator, care caută să stoarcă toată seva organismului social.
Să vedem puțin mai de aproape în ce constau piedicile pe care monarhia absolută, cu întreaga ei organizație socială, le punea dezvoltării capitalismului și deci înseși dezvoltării economico-sociale pe care acest capitalism o reprezenta. Și, fiindcă constatările de aici sunt importante pentru cele ce vor urma în lucrarea de față, atragem asupra lor atenția deosebită a cititorilor.
Capitalul și producția capitalistă cer ca toate bunurile produse în societate să ia forma de marfă, să fie vândute și cumpărate; ele cer ca până și produsul producătorului însuși să fie cumpărat de acesta ca marfă: lucrătorul fabricii de cizme să-și cumpere ca marfă cizmele produse de el ș.a.m.d. Intr-un cuvânt, toate relațiile dintre oameni să fie relații bănești, întreaga gospodărie a societății să se prefacă din gospodărie naturală în gospodărie bănească. Or, feudalismul, prin relații de producție feudale, prin felurite servituți, dijme, tributuri naturale etc., menținea în viață multe din relațiile vechi ale gospodăriei naturale și deci stătea în drumul capitalismului.
Dar ceva tot așa de important: dacă, prin înseși forțele
