de cea mai duioasă iubire pentru libertatea omenească : un stăpîn, ori-ce-ar face, ori-cît de liberal ar voi să se arate, nu rămîne mai puțin un stăpîn, și existența lui implică neaparat sclăviea a tot ce se află sub iei. Deci, dacă ar exista Dumnezeu, ca să servească libertatea omenească n’ar fi pentru dînsul de cît un mijloc: să înceteze de-a exista.
Împătimit, și de libertatea omenească gelos, și privind această libertate ca o condiție absolută a tot ce adorăm în omenire și respectăm, voiu întoarce cuvintele lui Voltaire, și voiu zice: clacă Dumnezeu ar exista cu adevărat, ar trebui de făcut să dispară.
Logica riguroasă care-mi dictează aceste cuvinte ie prea vădită ca să am nevoe să dezvolt această argumentare mai mult. Și mi se pare cu neputință ca oamenii iluștri ale căror nume, atît de vestite și atît de cu drept cuvînt respectate le-am pomenit, să nu fi fost chiar dînșii loviți și să nu fi priceput contrazicerea în care cădeau vorbind de Dumnezeu și tot o dată de libertatea cea omenească. Ca să nu ție socoteală de asta, au trebuit fără îndoeală să creadă că această neconsecvență, că această călcare de logică, iera practicește neaparată chiar pentru binele omenirei.
Poate-că, ieară-și cu toate-că vorbind despre libertate ca despre un lucru cu totul pentru iei respectabil și scump, dînșii au înțeles această libertatea cu totul alt-feliu de cît o înțelegem noi unii, materialiști și socialiști revoluționari. Intr’adevăr,
