Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/92

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


panteist al lui Spinoza, nici măcar Dumnezeul, și imanent și transcendent, și foajte echivoc a Jui Hegel. Dînșii se feresc pre cît pot să-i dee vre-o determinare pozitivă ce-va, dîndu-și samă că ori-ce determinare Far supune la acțiunea dizolvantă a criticei. Nu vor spune despre iei că ie un Dumnezeu personaj sau nepersonal, că a creat sau că n’a creat lumea: nu vor vorbi nici despre dumnezeeasca-i providență măcar. Toate astea Tar putea compromite. Iei se vor mulțămi să zică scurt: „Dumnezeu V Și nimic mai mult. Dar atunci ce-i acest Dumnezeu ? Nici măcar o idee: o năzuință.

Ie un nume generic a tot ce li se pare acestor idealiști mare și bun, frumos, nobil, uman. De ce atunci nu zic: „Omul"? A, din pricină că regele Wilhelm al Prusiei și Napoleon al IlI-lea și toți cei cari s-asamănă cu dînșii sînt și iei oameni. Ieată ceea ce-i încurcă cît se poate de mult. Omenirea reală ne înfățoșază amestecătura a tot ce poate fi mai sublim, mai frumos, și a tot ce poate fi pe lume mai josnic, mai monstruos. Cum să te descurci ? Numai numind pe unul divin, pe altul bestial, închipuindu-ți divinitatea și bestialitatea sau animalitatea ca cei doi poli între cari s’ar afla omenirea. Idealiștii despre cari vorbim nu vreu și nu pot să priceapă c’acești trei termeni nu formează de cît unul, și că, dacă aceștia sînt deosebiți, sînt nimiciți.