Dacă Dumnezeu există, omul ie rob: omul înse poate și trebuește să fie liber: așa dar Dumnezeu nu există.
Desfid pe ori-cine să ieasă din cercul acesta : și acum fie-care aleagă.
Mai ie oare nevoe de amintit cît și cum îndobitocesc și conrup religiile pe popoare ? Ieie nimicesc rațiunea într’însele, distrug într’însele această uneltă de căpetenie a emancipărei omenești, reducîndu-le la dobitocie, care-i condițiea neaparată a robiei popoarelor. Munca omenească o necinstesc și fac din iea un semn și-un izvor tot o dată de subjugare. Distrug noțiunea și sentimentul dreptăței omenești, făcînd totdeauna să încline balanța de partea mizerabililor izbînditori, scule privilegiate ale grației Dumnezeești, Spulberă mîndriea, demnitatea omenească, neocrotind de cît pe tîrîtori și umili. In inima popoarelor ieie înăbușă ori-ce sentiment de frăție umană, înlocuindu-l cu cruzimea dumnezeească.
Toate religiile sînt crude, toate sînt întemeeate pe sînge: pentru-că toate se razămă mai ales pe ideea de sacrificiu, cu alte cuvinte pe jertfirea neîntreruptă a omenirei, nesățioasei răzbunări a Dumnezeirei. In această sîngeroasă taină, omul pururea-i jertfă, iear preotul, tot om și iei, un om privelegiat înse prin grațiea dumnezeească, ieste dumnezeescul călău. Asta ne explică de ce preoții tuturor religiilor, chiar cei mai bunif cei măi omenoși,
