Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/85

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


cu adevărat : în pădure, pe-un munte, într’un rîu, și mai tîrziu în soare, în lună, în ceriu. Cugetarea religtoasă prinde a îmbrăjoșa Universul.

Omul n’a putut ajunge acolea, precum am spus, de cît după o îndelungată părîndare de veacuri. Facultatea abstractivă a omului, întărită și dezvoltată prin cunoașterea practică a lucrurilor și prin observarea raporturilor sau cauzalităței lor mutuale, repetarea regulată a acelora-și fenomene, face pe om să capete cea dintăi noțiune a cîtor-va legi naturale. Și omul prinde a se preocupa de totalitatea faptelor și de pricinele lor. Tot o dată dînsul prinde și pe sine a se cunoaște. Și, datorită tot acelei puteri de abstracție care-i îngădue să se privească chiar pe iei ca obiect, dînsul deosebește ființa-i exterioară, viețuitoare, de ființa-i cugetătoare, își deosebește exteriorul de interior, corpul de suflet. Neavînd înse cea mai mică idee de științele naturale, necunoscînd nici măcar numele acestor științi, de altminteri cu totul moderne, cari se numesc fiziologie și antropologie, dînsul ie uluit de descoperirea propriului său spirit în sine, închipuindu-și firește, neapărat, că sufletu-i, acest produs al corpului său, ie din potrivă, cauza lui. O dată ce face înse această deosebire, în sine, dintre Interior și Exterior, dinfre spiritual și material, dînsul o duce și la Dumnezeul lui fără doar: dînsul prinde a căuta sufletul invizibil al acestui vizibil Univers. Ieată cum a trebuit panteizmul religios al Indienilor să se nască.