Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/47

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


mistic, poate întemeetorul unei religii noi, dar nu al uneea din acele mari religii cari în trecut au avut puterea să frămînte adînc popoarele și să le facă să progreseze după metoda proprie spiritului religios. Nn, dînsul va născoci vre-o religie solitară, monomană, neputincioasă și cît se poate de caraghioasă.

Ce-nsamnă asta ? însamnă că nici un om, nici chiar cel mai puternic geniu, n’are propriu zis nici o comoară în iei, ci că toate comorile împărțite de acesta cu dărnicie au fost mai întăi de dînsul împrumutate de la aceea-și societate căreea are aerul de-a Ie hărăzi mai tîrziu. în privința asta se poate zice că tocmai oamenii de geniu sînt acei cari ieu mai mult de la societate, căreea îi și datoresc prin urmare mai mult.

Copilul cel mai bine înzestrat de natură rămîne destul de îndelungată vreme fără să se ivească în iei măcar o urmă din ceea-ce s’ar putea numi ființa lui intimă. Se știe că toată ființa intelectuală a copiilor ie mai întăi excluziv sau cu totul pornită-n afară: copiii sînt mai întăi cum am zice numai întipărire și observație: de-abiea după ce un început de judecată și de stăpinire de sine, cu alte cuvinte de voință, naște în iei, dînșii încep să aibă o lume internă, o ființă intimă. Din timpul ucesta datează, pentru cea mai mare parte din oameni, amintirea de sine. Ființa intimă înse, chiar de la nașterea-i, nu rămîne nici o dată numai internă; pe măsură ce se dezvoltă, dînsa Se