intimă cît se poate de reală, cît se poate de serioasă, și care nu nu s’a manifestat cît de cît. Dacă vom cerceta mai de-aproape această piidă, vom vedea că dînsa nu cuprinde de cît exagerări, sau niște cu totul falșe aprecieri.
Mai îniăi, ce ieste un om de geniu ? O natură individuală care, în unele privinți, cari din punctul omenesc de vedere, intelectual și moral, sînt firește dintre cele mai însemnate, ieste organizat mai bine de cît comunul oamenilor: o organizare superioară, un instrument relativ cu mult mai desăvîrșit. Idei înăscute știm că nu sînt. Nici un om nu aduce cu sine nici o idee cînd naște. Ceea ce aduce omul ie o facultate naturală și formală, mai mare sau mai mică, de-a concepe ideile pe cari le găsește închegate fie în propriul său mediu social, fie într’un mediu străin, dar cari într’un chip sau altul întră în comunicare cu iei, o facultate de-a concepe mai întăi aceste idei, de-a le reproduce apoi prin munca creerului său, cu totul formală, și de-a le da, prin această muncă internă, une-ori, o nouă dezvoltare, o formă nouă și o întindere nouă. Opera celor mai mari genii numai în aceasta constă. Nici un geniu nu aduce cu sine comori intime. Spiritul și inima celor mai mari genii nasc goale, după cum corpul lor naște gol. Ceea-ce naște cu aceste genii, ie un minunat instrument, a cărui pierdere neașteptată ie fără-ndoeală o mare nenorocire, pentru-că instrumentele minunate, prea bune, în organizarea socială de a-
