Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/206

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Ne mai putem mira acum, că această credință s’a menținut pănă în zilele noastre, și că urmează a și desfășura înrîurirea vătămătoare chiar asupra unor spirite alese ca Mazzini, Quinet, Michelet și atîți alții ? Se știe că cel dintăi atac fu îndreptat împotriva iei de Renașterea spiritului liber, în veacul al cincisprezecelea, Renaștere care dădu naștere la eroi și martiri ca Vanini, ca Giordano Bruno, ca Galileu, și care, cu toate că înăbușită curîndă vreme de zgomotul, de tumultul și de pasiunile Reformei religioase, își urmă mai departe-n tăcere munca iei nevăzută, lăsînd ca moștenire celor mai nobile spirite din fie-care generație notă această operă de emancipare omenească, prin nimicirea absurdului, pănă ce, în sfîrșit, în a doua jumătate a veacului al optsprezecelea, dînsa apăru din nou la lumină, înălțînd cu ntrăzneală drapelul ateizmuîui și-al materializmului.


S’a putut crede o clipă că spiritul omenescavea să se dezrobească-n sfîrșit de toate obsesiunile, de toate nălucirile dumnezeești. Fu o greșală. Minciunea dumnezeească, cu care omeirrea se nutrise, ca să nu vorbim de cît de lumea creștină, timp de optsprezece veacuri, trebuea să se arate mai puternică de cît adevărul cel omenesc. Ne putînd să se mai sliijască de șleahta neagră, de corbii consfințiți de Biserică, de preoții cafolici sau protestanți, cari nu mai aveau nici o trecere, dînsa se sluji de preoții laici, de mințitorii și sofiștii îmbrăcați