După disecare naturaiistu-î descrie: iepurele care va ieși din descrierea acestui naturalist nu va mai fi înse de cît un iepure în general, asemănător cu toți iepurii, de cît un iepure lipsit de ori-ce individualitate, care prin urmare nu va mai avea nici o dată putința de-a exista care va rămînea în veci o ființă inertă și făr de, vieață, care nu va fi nici măcar o ființă corporală, ci o abstracție, umbra fixată a unei ființe viețuitoare. Știința n’are de-a face de cît cu asemenea umbre. Realitatea vie îi scapă: aceasta nu se dă de cît vieței, care, fiind iea însă-și fugarnică, trecătoare, poate prinde și prinde într’adevăr totdeauna ce-i viu, cu alte cuvinte tot ce trece, ce fuge.
Cazul iepurelui, sacrificat științei, ne atinge puțin, pentru-că, de obiceiu, noi ne interesăm foarte puțin de vieața individuală a iepurilor. Nu-i tot așa cu vieața individuală a oamenilor, pe care știința și oamenii de știință, obicinuiți să trăească printre abstracții, cu alte cuvinte să sacrifice totdeauna realitățile fugitive și vii umbrelor lor nestrămutate, ar fi în stare, dacă ar fi lăsați să facă ce vor, s’o jertfească sau cel puțin s’o subordoneze în folosul generalităților lor abstracte.
Individualitatea omenească, ca și cea a celor mai inerte lucruri, pentru "știință tot atît de nesezizabilă, cu alte cuvinte tot atît de neexistentă ie. De aceea indivizii viețuitori trebuie să bage de samă, să iee măsuri, să nu se lese jertfiți ca un
