i vătămătoare, de cîte ori, prin reprezentanții iei oficiali, patentați, își însușește dreptul de a guverna vieața. Misiunea științei ie următoarea: Constatînd raporturile generale ale lucrurilor trecătoare, reale, recunoscînd legile generale inerente fenomenelor atît celor din: lumea fizică, cît și celor din lumea socială, dînsa înfige așa zicînd jaloanele nestrămutate ale mersului progresiv al omenirei, indicînd oamenilor condițiile generale cari trebuesc cri rigurozitate observate, urmate, și a căror ignorare sau trecere cu vederea vor fi totdeauna fatale. Intr’un cuvînt știi:ița-i busola vieței, dar iea nu-i vieața. Știința-i nestrămutată, nepersonală, generală, abstractă, nesimțitoare, ca și legile pe care nu face de cît să le reproducă idealicește, să îe reflecteze mintal, să zicem mai curat cerebral, ca să nu uităm că însă-și știința nu-i de cît un produs material al unui organ material din organizarea materială a omului, al creerului. Vieața ie cu totul fugarnică, trecătoare, dar și cu totul palpitîndă de realitate și de individualitate, de senzibilitate, de saferinți, de bucurii, de dorinți, de irebuinți și de pasiuni. Numai iea-i aceea care creează lucrurile spontan, și toate ființele cele reale. Știința nu crează nimic: iea constată numai și recunoaște creațiile vieței. Și de cîte ori oamenii de știință, ieșind din lumea lor abstractă, s’amestecă-n crearea vie a lumei reale, tot ceea ce propun sau ceea-ce creează-i sărăcăcios, ridicol de abstract, fără vlagă și fără vieață,
