Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/144

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


de exaltare colectivă, pot prea bine să fie uitate și neglijate, pentru o vreme, în acelaș timp de o mare mulțime de oa meni, trebuinți și tendinți cari-s înse atît de strîns în cît sfîrșesc totdeauna prin a-și lua din nou drepturile ce au. Așa-că, cînd sînt împiedicate de a se satisface în chip regulat și normal, pururea sfîrșesc prin a căuta satisfaceri vătămătoare și monstruoase. Asta-i o lege naturală și prin urmare fatală, neînfrîntă, sub a cărei acțiune funestă cad neapărat toți preoții creștini și mai ales cei ai bisericei catolice romane. Pe profesorii Școalei, cu alte cuvinte pe preoții Bisericei moderne, această lege nu-i poate atinge, afară dacă nu vor fi obligați să predice și iei abstinența și renunțarea creștină.

Dar ie o contrazicere care-i comună și unora și altora. Această contrazicere ie alipită chiar de pozițiea și de titlul de dascăl sau de stăpîn. Un stăpîn care poruncește, care apasă și care exploatează, ieste un personagiu foarte logic și cu totul natural. Dar un stăpîn care se jertfește celor ce-i sînt supuș?, prin privilegiu-i divin sau uman, ie o ființă contradictorie și cu totul cu neputință. Ie întruparea ipocriziei atît de bine personificată de papă, care, cu toate că zicîndu-se cel din urmă servitor al servitorilor lui Dumnezeu, drept care, după pilda lui Hristos, spală chiar o dată pe an picioarele a doisprezece sărsci din Roma, se proclamă în acelaș timp ca vicarul lui Dumnezeu, stăpînul