Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/14

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Putem fi însă încredințați: acești academiciani nu vor avea îndrăzneala lui Alexandru care tăe cu spada nodul cel gordian: nu iei vor ridica spada lui Carlomagnul. Guvernarea științei ie tot atît de cu neputință ca și aceea de drept divin, ca și aceea a banului sau a paterei brutale. Toate stăpînirile sînt supuse de-acum unei critici necruțătoare. Și niște oameni în cari s’a născut simțul egalităței nu se vor mai lăsa cîrmuiți de alții de-acum, se vor deprinde să se cîrmuească de sine. Răstumînd din naltul ceriuriior pe cel de la care ori-ce stăpînire se credea că purcede, societățile răstoarnă și pe acei cari stăpîncsc în numele lui. Ieată revoluțiea care se îndeplinește acum. Statele se desfac pentru a face loc unei nouă orînduiri, în care, după cum îi plăcea să zică lui Bakunin, „dreptatea dumnezeească va fi înlocuită prin dreptatea umană“. Și dacă ie îngăduit să se pomenească un nume printre cele ale revoluționarilor cari au conlucrat la această operă uriașă de renovare, nu-i unul pe care l-am putea scoate înnainte cu mai multă dreptate de cît pe-acel al lui Mihail Bakunin.

Geneva, 1882. Carlo Cafiero, Élisée Reclus