nu ie, ci un schimb mutual, trecător și mai ales voluntar, ne-ntrerupt, de autoritate și de subordonare.
Aceea-și rațiune mă oprește, așa dar, de-a recunoaște o autoritate statornicită, neîntreruptă, universală, fiind-că nu există om universal care să fie în stare de-a îmbrățoșa în acea bogăție de amănunte, făr de care aplicarea științei vieței nu-i cu putință, toate științele, toate ramurele vieței sociale. Și dacă o atare universaîitate s’ar putea găsi vre-o dată într’un singur om întrupată, și acesta, bazîndu-se pe iea, ar voi să ne impue autoritatea sa, ar trebui să alungăm din societate asemenea om, fiind-că autoritatea lui ar reduce neapărat pe toți ceilalți la robie și la dobitocie, leu nu sînt de părere ca societatea să maltrateze pe oamenii de geniu cum a făcut-o pănă acum. I Dar ieară-și nu-s de părere să-i prea îngrașe, să Ie acorde mai cu samă vre-un privilegiu sau vre-un drept exclusiv. Și asta pentru trei motive: mai întăi fiind-că s’ar întîmpla adesea să iee drept om de geniu pe-un șarlatan. Pe urmă, pentru-că, cu sistemul acesta de privilegii, iea ar putea să prefacă chiar pe-un om de geniu în șarlatan. Și în sfîrșit pentru că dînsa, societatea, și-ar da un despot.
Mă rezum: Autoritatea absolută a științei o recunoaștem, fiind-că știința n’are alt obiect de cît reproducerea mintală, reflectată și cît mai sistematică cu putință a legilor naturale inerente atît vieței
