Sari la conținut

Pagină:„Din ideile fundamentale ale socialismului științific”, de Constantin Dobrogeanu-Gherea.pdf/23

Această pagină a fost validată
22

„Spre marea mâhnire a reacționarilor, ea a luat industriei temelia ei națională. Vechile industrii naționale sunt nimicite și pe zi ce merge se tot nimicesc. Ele sunt înlocuite prin industrii noui a căror introducere a ajuns pentru țările civilizate o chestie de viață”.

Și în altă parte:

„Burghezimea târăște spre civilizație chiar și pe națiunile cele mai barbare, prin îmbunătățirea repede a tuturor instrumentelor de muncă și prin mijloacele de comunicație foarte lesnicioase”.

Și în altă parte:

„De abea o sută de ani și ea a creat puteri de producție mult mai mari și mai colosale decât toate generațiile trecute la un loc. Supunerea puterilor naturei, mașinăriile, întrebuințarea chimiei în industrie și agricultură, vapoare, drumuri de fier, telegrafe electrice, desțelenire de continente întregi, navigabilitatea fluviilor, popoare ieșite par‑că din pământ — ce veac s’ar mai fi gândit că atâtea puteri de producție dormeau în sânul muncei sociale”.

Ași scria Marx acum 60 de ani! Ce ar mai fi scris acum!

S’a zis de atâtea ori că Marx e cel mai mare detractor, defăimător al capitalismului. Dar din pasagiile citate aci vedeți, că cu același drept, el se poate numi și cel mai mare apologist al lui.

Dar nu, Marx n’a fost nici detractor nici apologist. Marx a fost un mare om de știință, dar și mai mult decât atâta, a fost un geniu și ca atare a avut darul, dat numai geniilor, de a descoperi raporturi noui între fenomene și de a vedea un fenomen complex sub toate fețele sale, sub toate raporturile. Și tocmai așa a văzut el capitalismul și l’a arătat zămislit în noroiu și sânge și cum a dus o viață ignobilă, dar tot odată a arătat, ce operă mare de civilizație și de progres a săvârșit, a arătat așa, pentru că așa este, pentru că așa e adevărat.

O întrebare s’ar putea naște: de ce în toată propaganda socialistă, care se face aici și ori unde în străinătate, se vorbește mai mult de opera negativă, de mizeriile capitalismului și mai de loc de opera lui pozitivă și progresivă. Aceasta e foarte na-