larii mai mari. Așa că în bună parte ce va câștiga clasa capitalistă agrară, va pierde cea industrială. De aceea, clasa capitaliștilor industriali va țipa strașnic împotriva acestor vămi. In schimb, clasa capitaliștilor industriali la rândul ei, va căuta prin toate mijloacele să capete vămi protectoare pentru mărfurile produse de ea și să joace aceeași festă agrarilor și celorlalte grupe de capitaliști.
Clasa negustorească va căuta să cumpere cât se poate mai eftin dela fabricanți, fabricanții vor căuta să vândă cât mai scump. Aceeași luptă între grupa marilor negustori și detailiști și aceeași luptă între membrii fiecărei grupe ca să capete o porție mai mare din plus-valoarea națională în folosul său.
Sau să luăm ca pildă Statul. Statul va căuta să mărească cât se poate de mult bugetul. Contribuabilii se vor lupta să plătească cât se poate mai puțin. Odată bugetul stabilit, în exemplul nostru la două sute de milioane, va începe lupta între feluritele grupe de funcționari pentru mărirea lefurilor. Dar întreg bugetul statului — și asta e mult mai important — trebuie să-l plătească contribuabilii, adică toate grupele, grupulețele și clasele sociale, și iată o luptă aprigă între grupurile și clasele sociale pentru a scăpa pe cât se poate de biruri și a le pune în spinarea celorlalte clase sociale. Există niște cărți, manuale strașnic de groase, asupra impozitelor directe și indirecte. Iar sensul ultim al întregei filosofii de acolo, e lupta între feluritele grupe sociale pentru a arunca greutățile birurilor din spinarea sa în spinarea vecinului. Se înțelege că în lupta aceasta, ca în orice luptă, cel mai tare birue și de aceea birurile, în cea mai mare parte, cad în spinarea celor nevoiași și slabi.
Am vorbit până acuma despre luptele interne dintr’o societate. Să spunem acuma cel puțin câteva cuvinte despre luptele între diferitele națiuni capitaliste, despre luptele economice pentru convențiuni, tarife, piețe de desfacere a mărfurilor și pentru colonii. Ca să pricepem aceste lupte trebue, după metoda noastră, să ne lămurim din însăși baza vieței sociale — din forma și relațiile de producere a bogățiilor. Am văzut că la bază e ca-