Păcatele slugerului/Capitolul XXXIV - În care ni luăm ziua-bună de la cetitoriu

←Capitolul XXXIII - Blăstămul

Păcatele slugerului de Radu Rosetti Capitolul XXXIV - În care ni luăm ziua-bună de la cetitoriu

Sulgeriul Mihalache Strilea plecă la Ieși, cu copii cu tot, în dimineața zilei următoare; ploi mari și drumurile răle îl ținură patru zile pe dum. Cînd sosi, află că Stan Făcăoariu, care își urmase drumul înainte fără să se mai întoarcă în Tămășăni, ajunsese în ajun și dăduse jalbă împotriva lui, atît pentru uciderea lui Andrei, cît și pentru moșie.

Sulgeriul mai află că, în urma acestor jălbi, vodă este foarte mînios pe el.

Primi, chiar în ziua sosirii lui, poroncă să nu se miște din Ieși, iar Grigoraș Leon fusese însărcinat să facă de sîrg, el însuși, o cercetare amărunțită la fața locului.

În curînd se primi o carte a starostelui făcînd cunoscut că acele jăluite de Strilea în privința cursei ce i se întinsese de Vlad Catana și de flăcăii Făcăurești în înțelegere cu Niță Șchiopul și cu sihastrul Gavril erau în toate adevărate. În cît privea omorul lui Andrei Nan și mărturisirile făcute de Tiron înainte de moarte, starostele trimetea cele aratate în scris de dascalul Neculai Lepșa care, precum am văzut, luase parte la uciderea țiganului. Tiron, întrebat din ce îndemn omorîse pe Andrei Nan, ar fi zis:

— Să nu năpăstuiți pe sulgeriu cu fapta mea; nu el m-o sfătuit să fac acel pacat; de mai bine de trei săptămîni n-o mai vorbit cu mine. Am fost îndemnat la acel omor de Zamfira, dadaca copiilor, care a fost țiitoarea boieriului. Ea mi-o dat a înțelege, acuma trei zile, că boieriul o trimete pe femeia mea, pe Catrina, pe care o ține la curte de o lună, înapoi în bordeiul meu dacă l-oi scapa de Stan Făcăoariu. Eu pe Făcăoariu îl pîndeam de astă-noapte căci știam pe unde are să treacă și, cînd am tras, eram încredințat că trag în Făcăoariu: căci Andrei era calare pe iapa socru-său și nu-i vedeam fața ascunsă de crengi. Îmi pare rău de nelegluirea ce am făcut-o; dar acuma, în ceasul morții, credința mea este că sulgeriul nici un amestec nu are în această faptă spurcată, a cărei urzală a fost zămislită de sufletul negru al Zamfirei.

În cît privea gîlceava dintre răzăși și sulgeriu pentru stăpînirea părților din Poșorcani, starostele luînd, în lipsa sulgeriului, bani de la Stan Făcăoariu care, îndată după darea jălbii, se-ntorsese acasă, și de-la părintele Pavăl din Focșăni, doritor să-ntoarcă și el vînzarea ce o făcuse lui Strilea, arata lui vodă că, după credința lui, cele mai multe din dăniile sulgeriului erau numai vînzări meșteșugite, iar multe vînzări fusese dobîndite prin silă și vicleșug. La sfîrșitul scrisorii povestea pe larg întîmplarea cu stupii boierești duși de Radu Irofti în prisaca lui Andrei, adăugînd că fără îndoială Irofti fusese pus la cale de Strilea.

Văzînd această carte, vodă poronci să înceteze orice urmărire împotriva sulgeriului pentru uciderea lui Andrei. Flăcăii Făcăurești și sihastrul Gavril fură judecați pentru încercarea de ucidere a lui Strilea și osîndiți la spînzurătoare: numai cu mare nevoie și cheltuind mulți bani pe la fețe mari izbuti Stan Făcăoariu să-și scăpe băieții de ștreang și să dobîndească iertarea lor.

La judecata pricinii pentru pămînt divanul dădu pe sulgeriu ramas, hotărînd de răsuflate și fără putere toate dăniile și toate cumpărăturile lui, fără nici o despăgubire pentru el. Un mazil fu trimis la Tămășăni spre a risipi curtea lui Strilea și a pune pe răzăși în stăpînirea întregului hotar.

Sulgeriul era astfel sărăcit cu desăvîrșire, nu mai avea nădejde decît în căsătoria lui cu fata vornicului Dumitrache Țifescu. Dar în curînd fu nimicită și această de pe urmă nădejde.

Chiar a doua zi după judecarea pricinii dintre sulgeriu și răzăși venea de la domnie o învinovățire cumplită împotriva Țifeseului.

El era mai de multă vreme în judecată cu răzășii din Agriș de la care cumparase jumatate din hotarul lor. În ziua de Sîntă Măria, pe cînd satul aproape întreg era la biserică, al cărui hram se sărbătorea în acea zi, acoperămîntul bisericii luă foc. Iar cînd oamenii, prinzînd de veste, voiră să iasă, găsiră poarta grea de stejar închisa. Ferestrile erau mici și aveau zăbrele groase, zidul tare și gros: pieriră în flăcări, cu preut cu tot. Tot ținutul Putnei se ridicase ca un om și aratase pe vornicul Dumitrache ca faptaș al acestei îngrozitoare neomenii. Dealtmintrelea, el singur dădu dreptate învinovățirii, căci, fără a aștepta ca vestea să ajungă la domnie, vornicul se ridică într-o noapte și fugi în Țara Românească. În curînd veni la Ieși veste că Catinca se logodise cu un fiu de boieriu muntean, bogat și cu vază.

Acest șir de lovituri ale soartei zdruncinase adînc sănătatea pănă atunci atît de înfloritoare a sulgeriului; o răceală de care ar fi scapat jucîndu-se cu un an înainte se schimbă în junghi și, în două săptămîni, îl duse în mormînt.

Tocmai în a doua domnie a lui Grigore Ghica izbutiră epitropii și rudele copiilor lui Mihalache Strilea să redeschidă judecata cu răzășii din Tămășăni, să-i deie rămași și să dobîndească punerea în stăpînire a copiilor pe părțile stăpînite altădată de părintele lor.

Răzășii fură cu desăvîrșire istoviți de bani în urma cheltuielilor pricinuite de această judecată; unul după altul își vîndu rămășița de pămînt; însuși Făcăureștii, strînși de nevoie, vîndură părțile lor tînărului Patrașcu Strilea. Voi avea poate prilej să povestesc odată care a fost soarta urmașilor sulgeriului Mihalache și întrucît blăstămul preutesei o apasat asupra acestei sorți.