Păcatele slugerului/Capitolul XXIV - În care sulgeriul urmează să-și îngreuie păcatul

 

Sulgeriul își dăduse samă că Safta zdruncinase rău iscodirea lui Radu Irofti; știa că, la urma urmei, suflețirea acestuia era hotărîtoare, totuși se temea de vro întîmplare neprevăzută și era acuma nerăbdător să vadă cercetarea isprăvindu-se cît mai curînd. Aceste erau nouă temeiuri pentru a pastra bunăvoință a mazililor. Strilea deci, pe lîngă că puse să li se pregătească o cină și mai aleasă decît prînzul, avu grijă să-i dezmierde și să-i măgulească prin tot felul de vorbe blînde și plăcute.

După masă Putină, care în cursul ei făcuse cinste atît vinului profir de Nicorești cît și celui alb de Odobești, dînd sămne vădite de somn, sulgeriul poronci să-i aștearnă și ieși cu Grozav în cerdac unde poronci lui Culiță să li aducă ciubuce și cafele, se așăză turcește pe pat, punînd pe mazil lîngă dînsul. După ce s-aduseră ciubucele, Strilea puse vorba asupra acelor întîmplate în cursul cercetării de după-amiază.

— Nu mai sînt un copil, căpitane, începu el, dar rar fostu-mi-o dat să văd nerușinare atît de mare ca acea aratată astăzi de muierea lui Andrei Nan.

— Tare sînt obraznici și nărăviți în tălhării și în răle, răspunse Grozav făcînd vînt cu ciubucul spre a aprinde căimacul mai bine. Și să știi, cucoane, că, în urma poroncilor sosite în vremea din urmă de la domnie, au să se facă și mai răi, și mai obraznici.

— Știu, zise sulgeriul, nu înțeleg ce gînd are măria-sa vodă. Cu astfeli de poronci are să vie. vremea să fim siliți de obrăznicia mojicilor să ne ridicăm de la țară și să mergem să trăim la orașe, lăsîndu-ne și moșii, și vite la cheremul țaranilor.

— Ei acuma cutează să aducă înaintea domniei orice pricină cît mai neînsamnată. De cîte ori nu li place hotărîrea ispravnicului, pleacă la Ieși de dau jalbă la vodă. De cîte ori sîntem trimeși în vro cercetare, trebuie să ne păzim cu cea mai mare bagare de samă ca să nu li dăm prilej să se lege de urmările noastre. Veniturile care se trăgeau din slujbele ce le îndeplineam au scăzut rău de tot. De ai primit vrun dar, cît de mic, de la un împricinat mai de samă, mojicul care-i este potrivnic, nu înțălegi prin ce mijloace, află numaidecît și te pîrăște la scaun că ai luat mită. Și dacă nu ai cum să te dezvinovățești sau nu te împaci cu acel care te pîrăște, vai de pielea ta! Un văr al meu de la ținutul Romanului, Iordache Grozav, o fost trimes să cerceteze o încalcare de hotare, pentru care niște răzăși din Misihănești pîrau pe banul Ioniță Mogîldea. Hotarnica cea veche arata că, din hotarul banului despre comisul Iacovache Decusară și pănă în hotarul Misihăneștilor, sînt trei sute optsprezece stînjeni. Iordache, care-i om nevoieș, cu o casă de copii, o luat de la banul Ioniță două vaci cu viței și o făcut palma cu care o măsurat acei trei sute optsprezece stînjăni mai mare cu un palmac, astfel că după măsurătoarea lui o intrat în moșia banului un vad de moară și o bucată bună de fînaț. Să nu crezi că afurisiții de țarani s-au lasat pănă ce n-au izbutit a face să li rînduiască vodă, care chiar atunci venise în scaun, o cercetare nouă.

O fost rînduit în cercetare moșul dumitale, hatmanul Iordache Strilea, și el nu numai că o dovedit că Iordache o măsurat strîmb, dar o găsit și vacile dăruite lui de ban, deși Iordache avuse grijă să le trimată la un văr al nevestei lui, tocmai la Bîrgoani Hatmanul o adus pe Iordache la Ieși și vodă o pus să-i tsagă, la poarta curții, într-o duminecă și în fața norodului, parc-ar fi fost un țaran prost, trei sute de nuiele. Apoi l-o mai osîndit să întoarcă misihăneștilor jumatate din toate cheltuielile făcute cu judecata, cealaltă jumatate plătindu-se de cătră banul Ioniță pe care l-o bătut însuși vodă cu buzduganul. Și astfeli bietul Iordache neavînd cu ce plăti atîția bani, i s-o vîndut mai dăunăzi moșioara și el o ramas pe drumuri, muritor de foame, cu nevasta și cu copiii.

— Dar, zise sulgeriul, aici nu se încape asămene primejdie; nu aveți nevoie să-mi faceți nici un hatîr, căci Radu Irofti va sufleți mîni cum o văzut pe acea muiere neobrazată înlocuind stupii ei cei răi prin alții buni, din prisaca mea.

— Da, cucoane, așa este, zise Grozav; dacă, precum nu mă îndoiesc, acel Radu Irofti ie mîni asupra sufletului său că într-adevăr o văzut pe muierea răzășului schimbînd stupii, putem cu toată dreptatea să ridicăm pe răzăș și pe muierea lui și să-i ducem legați la Focșăni, unde starostele va hotărî pedeapsa lor. Dar, drept să-ți spun, n-am încredere nici în spusele, nici macar în suflețirea acelui Irofti. El mi se pare un ticălos care, nu numai pentru pricina aratată de răzăș, dar poate și pentru altele voiește să-și răzbune asupra lui și a muierii lui. De unde știu că peste cîteva zile nu se descopere vro împregiurare din care să se vădească că Irofti o jurat strîmb și că, precum arată împunsăturile care îl acoperă, el însuși nu o făptuit ducerea stupilor celor răi ai răzășului în prisaca dumitale și acea a stupilor dumitale celor buni în prisaca lui.

— Dacă, ferească Dumnezeu, s-ar întîmpla așa ceva, dumneta și cu tovarășul dumitale nu ați putea să pățiți nimica; toată răspunderea ar cădea asupra lui Irofti pentru că o jurat strîmb.

— Cred și eu că nu ar avea ce să ni facă nici domnia și că nici nu ne-ar închide, nici nu ne-ar bate, nici nu ne-ar globi. Dar ne-ar purta de nu știu cîte ori și pe aici și pe la Ieși, puindu-ne astfeli la zdruncin și la cheltuială mare. Și la urma urmei, ar trimete starostiei poroncă să nu ne mai întrebuințeze la nici o cercetare fiindcă sîntem nedestoinici și astfeli am pierde un venit destul de bun, căci starostele, care ține la noi, pe Putină și pe mine ne rînduiește la cercetările cele mai folositoare.

Sulgeriul dintăi nu răspunse, urmînd a sorbi din imame în tăcere și apoi a da drumul fumului pe gură, drept înaintea lui, și se părea că stă la îndoială asupra celor ce trebuia să li vorbească.

În sfîrșit, se vede că își luase hotărîrea căci zise:

— Ia să nu mai umblăm cu vorbe de clacă, căpitane, și să grăim deschis și lămurit. Eu am pus de mult ochii pe prisaca răzășului și de mult i-am spus că sînt gata să-i dau preț bun pentru pămînt și pentru stupi; iar el n-o primit nici într-un chip. Acuma cele văzute sau puse la cale de Radu Irofti îmi dau pe răzăș cu desăvîrșire în mînă. Femeia lui și, poate cu ea și el, n-au cum să scăpe de pedeapsă grea și rușinoasă dacă nu-mi voi trage jalba înapoi. Ei vor fi prea mulțămiți să capete iertarea mea cu prețul prisăcii. Dar eu, nefiind om lacom de firea mea, oi lua-o dîndu-le un preț potrivit. Pe de altă parte, și dumneta și căpitanul Putină sînteți oameni care căutați să vă sporiți starea și să faceți avere pentru copiii voștri. Din slujbele la care sînteți rînduiți de staroste, căutați să trageți folos cum este și drept: aveți să vă folosiți și de la mine. Știți că sînt bine cu starostele căruia, pentru răsplata îndatoririlor ce mi le face, îi dau și eu mulțămirile cuvenite. Pentru treaba de față l-am și mulțămit. Și nu vă cer mare lucru, ci numai ca, îndată ce i se va fi cetit lui Radu cartea cu blăstăm și el va fi giurat, să ridicați fără nici o întîrziere pe răzăși, sau numai chiar pe muiere, căci știu bine că barbatul ei o va urma, și s-o duceți la Focșăni, la staroste, unde oi merge și eu. Pentru aceasta vă voi mulțămi cu cîte cinci lei buni, mai dînd pe deasupra căpitanului Putină o balercă de vin de Odobești și dumitale vaca cea tarcată ce ți-o plăcut atîta azi-dimineață, cu vițel cu tot.

Darurile astfeli propuse de sulgeriu alcătuiau, față de serviciul cerut, de averea sulgeriului, de starea celor doi mazili, de valoarea banilor și a lucrurilor, o mulțămire prea frumoasă, care, dacă nu întrecea pretențiile ce puteau să le aibă cei doi mazili, trebuia cel puțin să-i mulțămească pe deplin.

— Îți mulțămim, cucoane, și-ți sărutăm mînile, se grăbi să răspundă Grozav. Și eu și tovarășul meu, în toate cercetările la care ne rînduiește boieriul staroste, ne silim să îndatorim pe boieri, căci de la mîna lor așteptăm și noi sprijin și prilej de folos. De ar fi pe lume numai mojici, am pieri de foame. Mîni, îndată ce va sufleți Radu, vom pune pe răzăși în fiare și-i vom duce la Focșăni. Dovedindu-se că într-adevăr muierea o săvîrșit acea faptă scîrboasă, noi nu ne putem îndoi că, înainte să o înfăptuiască, s-o sfătuit cu barbatul ei, și l-om ridica și pe el. Pe calarași i-om trimete la casa răzășilor, să caute dacă nu găsesc acolo lucruri de furat, pentru ca bieții oameni să s-întoarcă și ei cu cîte ceva pe la casele lor, macar cu găini și cu straie.

— Așa-i și drept, răspunse sulgeriul.

— O duc greu și ei acuma. Vodă o trimes la ocnă, după ce o pus să le tragă cîte o bataie grozavă, pe stegar și pe jumatate din steagul de panțiri de la ținutul Cîrligăturii, numai fiindcă, după ce cam curățise un sat răzășesc, în care împlinise banii birului, de păsări și de purcei, au dus în stuf niște fete și neveste mai curățele pe care le-au dezmierdat. Cum vrei ca calarașii să se hrănească, ei și caii lor, numai cu leafa ce li-o dă domnia, și cu ciubotele legluite, cînd au să deie necontenite pocloane ispravnicului și căpitanului care-i rînduiește în slujbă?

Andrei și cu Safta, după ce li se dădu drumul de la curte, se duseră întins acasă la ei, împreună cu părintele Gheorghe și cu călugărul Varsanovie; dar ajunseră acasă însoțiți de toți oamenii pe dinaintea caselor cărora trecuse. În curînd veniră și acei ce locuiau în celelalte părți ale satului. Fiecare voia s-audă cît mai degrabă ceea ce s-întîmplase la cercetare. Fiecare își arata supararea pentru ocara făcută astfeli de sulgeriu satului întreg. Cu mare nevoie izbuti părintele Gheorghe să ademenească pe răzăși să plece din ograda fiului său, unde opri numai pe cîțiva bătrîni și pe cîteva rude mai apropiate care intrară în casă.

După plecarea mulțimii, preutul închise ușa și, venind în mijlocul odăii, zise cu hotărîre:

— Nu trebuie nici să ne gîndim să scăpăm prisaca: ea este pierdută. Bate la ochi că rîpirea este demult pusă la cale și chibzuită cu meșteșug drăcesc de sulgeriu în unire cu Irofti, cu starostele și cu mazilii. Sulgeriul li-o și plătit prețul ei. Dacă ne împotrivim și stăruim să ne dovedim nevinovăția, ridică mîni pe Safta legată și o duc la Focșăni. Acolo o pun la caznă, o bat, îi pun ouă fierbinți subsuoară, o țin închisă zi și noapte în odăile calarașilor care își fac rîs de dînsa, pănă ce, nemaiputînd răbda, mărturisește fapta care n-o făcut-o. Prin urmare dacă ne punem de pricină trebuie să ne așteptăm la durere și la necinste pentru Safta, iar prisaca tot n-o scăpăm!

— Bine vorbit-ai, tată, și într-un gînd cu mine, zise Andrei. Piară două prisăci, nu una, numai Safta să fie ferită de durere și de batjocură. Avem doară cu ce trăi și fără prisacă. Să mă duc la sulgeriu și să-i spun că-i las prisaca dacă se leagă că de Safta nu s-o atinge nimene!

Dar atunci călugărul Varsanovie, care rămăsese nebagat în samă și se uita pe fereastă în curte, veni în mijlocul cercului ce se alcătuise și zise:

— Nu te grăbi și mai așteaptă: după cît cunosc pe sulgeriu, îl împaci numaidecît dacă-i dăruiești sau îi vinzi prisaca pe preț ieften. Pentru aceasta este vreme și mîni. Dar eu am nădejde bună să pot dovedi tot vicleșugul. Dați-mi numai ragaz pănă mîni dimineață.

Și, zicînd aceste cuvinte, călugărul se închină, sărută mîna părinților și plecă fără a voi să mai răspundă la vro întrebare. Acei care erau în casă îl văzură însă oprindu-se în curte și învîrtindu-se împrejurul unui car al lui Andrei care rămăsese desjugat dinaintea casei.

După ce ieși pe poartă, plecă întins și cu pas grăbit la prisaca frăține-său, unde găsi numai pe un băițaș care de obicei păzea caprele. Acesta, după ridicarea răzășului de cătră calarași, fusese trimes de argatul de încredere al lui Andrei cu însărcinare să păzască prisaca și să ieie sama despre toate cîte s-ar întîmpla acolo.

Cînd călugărul ajunse la prisacă, lipsea mai bine de un ceas pănă la asfințitul soarelui, iar noaptea căzuse de tot cînd Varsanovie, care străbătuse în lung și în lat tot locul dintre prisaca răzășului și acea a sulgeriului, se îndreptă la deal spre potica Mateieșului, care ducea atunci precum duce și astăzi la mănăstirea Bogdana.