Ospăț

Ospăț
de Magda Isanos

Cântarea munților, prefață de Mihai Beniuc, București, 1945

Credeai că tinda asta-i scundă,
pentru întreaga lume rotundă,
și, totuși, lumea a-ncăput.
A ospătat, a plâns, a cântat, a gemut.

Răsărea soarele,
când am auzit picioarele
mulțimilor.
Națiile, rasele,
și-au părăsit vasele, casele.

Să nu taci.
Ce-i, dacă suntem trudiți și săraci?
Noi, n-avem nimic de pierdut.
Vezi? Lumea-ntreagă a-ncăput
într-o simplă tindă.
Pune-ți secera sub grindă.

Soarele a lunecat pe-un fir,
din: Zenit, în Nadir
și fâlfâind din flăcări, apoi,
s-a așezat pe casă la noi.

Tindă scundă a inimii...
Tu, pe toți ține-mi-i!
Să-i ascultăm. Ei vin
de sub asprele cercuri polare,
dela Gange, dela Congo, dela Rin,
din continentul lui Columb,
trudiți, mărunți,
toți au la glezne plumb
și urcă munți.

Zărești vârful coaselor,
gura topoarelor?
Ei vin acum în vârful picioarelor,
dar lasă...
Când. pasărea soarelui va zbura de pe casă,
dârji și crunți,
vor dărâma zid după zid,
munți după munți.