Osânditul în groapa ocnelor

Jump to navigation Jump to search
Osânditul în groapa ocnelor
de Gheorghe Asachi
când, în 16 august 1851, a cercetat-o prințul Grigorie Ghica


Prin farmecul demonilor
Ș-a lor ademenire,
În inimă-amorțitu-mi-au
Tot simțul d-omenire.

Prădat și de religie,
De lege, de rușine,
Desprețuit-am oamenii,
Pre făcători de bine.

Credeam că orice dregere
De patimă se iartă,
Dar iacă-a mele crimine
Cumplit acum se ceartă.

Din dulce sân a fraților,
Unde eram ferice,
În prada pătimirilor
Zac osândit aice.

Mi-i stâns al patriei soarile,
Nu văd lucor de stele,
Nu simt pădurei freamătul,
Miros de floricele.

Cântarea dulce-a paserei,
Nici murmurul de unde
Sau viersul mândru-a doinelor
Aici nu mai pătrunde!

A me zi-ncep făcliile
Ce munca-mi luminează,
Pre ea o strâng sudoarile
Ce stratu-mi rourează.

N-aude-aice inima
Cuvânt de vro plăcere,
Și raza mântuirilor
Din ambe lumi îmi piere!

Blăstămul companionilor
De crime și de soarte
Mi-i mângâierea singură
În viață și în moarte.

Așa-n genunea ocnelor
Un osândit suspină,
Deodată când tunericul
Răzbate o lumină.

Ș-un son din sfera ceriului,
Cu dulce armonie,
Prin buza Domnitorului
Răsună-n vizunie:

Poarte obeze crimenul,
Dar omului, să vie
În brațele virtutei iar,
Deschisă calea-i fie!