Ore de citire
Stau la masa mea de lucru, lângă câteva cărți — prieteni de singurătate. Ochii îmi cad pe un titlu: «Feuilles détachées» și pe un nume: Ernest Renan.
Acest vestit filozof a știut, în toată vieața lui, să se amuze. E propriul său cuvânt — un cuvânt banal, dar căruia el îi da un mare înțeles filozofic. Cuvântul exprimă scopul vieții — dacă vieața poate să aibă un scop... Filozoful poate că are dreptate, deși o spun aceasta îndoindu-mă. Dar vina nu este a mea. Ca toți oamenii, m’am născut și eu fără să cunosc știința vieții. Și mărturisesc că m’am amuzat arareori. Poate că am luat prea în serios nimicul vieții ?... Atât mai rău pentru mine.
Printre lucrările îndelungi lui Renan îi plăceau odihnele de spirit. El a publicat un mare volum, intitulat Feuilles détachées, în care se găsesc câteva din aceste odihne. Sunt ca niște insule în oceanul imens al cugetării lui. Peste ele filozoful, dar mai ales omul, a resfrânt o intimitate personală de un farmec divin.
Renan este unul din cei mai iubiți autori ai mei. Stilul său mă încântă ca o muzică simplă și genială; filozofia lui mă cucerește, mă domină și mă lasă nedumerit. El este în acelaș timp un savant și un poet. Ironia lui e fină, blânda, dar te supără uneori. Acest om pare a nu avea nici o francheță, și cu toate astea e plin de sinceritate. Ah, ce bine cunoaște Renan artă de a se amuza!...
Sunt câțiva ani de când am citit faimosul său uvraj: «La Vie de Jésus». Îl cumpărasem seara dela un anticar. Coperta cărții era veche și paginile îngălbeniseră. Dar astfel cum era, cartea avea aspectul unei Biblii, uitată în rafturile unui anticar, sub o pânză de praf.
În totdeauna am păstrat idealei figuri a lui Hristos o adorațiune aproape mistică. Ea este, întru câtva, o figură de legendă.
Acest om simplu, pribeag, halucinat, cu cuvinte geniale pe buze, urmat de doisprezece apostoli, acest om care farmecă mulțimea, iubește copiii și iartă prostituatele, acest om trebuia să străbată veacurile ca o figură supra-omenească.
El a creat o religie, o morală.
Acestea sunt operele lui. Religia lui poate va pieri odată; dar morala lui va rămâne eternă.
Renan studiază vieața acestui om, nu numai ca istoric, dar și ca poet. Vie de Jésus e una din cele mai artistice pagini de istorie, din câte s’au scris până acum.
Nu voiu uita niciodată cu ce plăcere, cu ce emoție, am citit această carte o noapte întreagă. Ultimele pagini le-am sfârșit la primele raze ale dimineții.
În clipele acestea, despaginez Les feuilles détachées. O mare parte din natura morală și sensibilă a lui Renan o întâlnesc în această carte.
El mi se arătă ca un sceptic și un credincios. Aceste extreme se ating în cel mai frumos temperament de filozof modern. Crede în miturile. bisericești, sau mai bine zis îi place să creadă, dar în acelaș timp ne mărturisește că, cu toate cercetările științei, n’am ajuns să aflăm lucruri mari. Iubește știința cu o adevărată pasiune de savant, dar nu-i place s’o desbine de speculațiunile metafizicei. Pentruce să arătăm omului numai realitatea? Credința este un bine.
Cu toate acestea în zilele noastre credința a început să dispară. Cei săraci, cei umiliți nu se mai consolează de relele pământeți cu ideia vieții din cer. Și acești oameni nu știu să se amuze ca Renan. Adeseori ei mor de foame, de frig. Credința îi părăsește. Și când n’am ce să mănânc, desigur, n’o să mă sature filozofia d-lui Renan.
Credința oarbă nu este tocmai un bine. Ea poate avea farmecul ei, în anume stări sufletești, dar atâta tot. Umanitatea are idealul ei pe pământ. Să nu privim cerul decât ca un frumos tablou pentru ochi. Când nu va mai fi «prisos și sărăcie» cum zice un poet, vom ști și noi să ne amuzăm.
Renan are pentru femeie un cult senin. Acest filozof are simțuri voluptoase. El iubește fumusețea, timiditatea, pudoarea și virtutea femeiei. Amintindu-și despre amicele lui din copilărie, tremură, plânge de emoțiune. El a scris asupra lor pagini de un sentimentalism gingaș. Filozoful se impresionează, mai ales de acele femei cari au simțul religios. Disprețuește luxul, pentrucă el micșorează frumusețea firească a femeiei. Luxul este partea sălbatică a civilizației de azi.
Dar ceeace reiese mai clar din natura acestui filozof, este bunătatea. El esle un educator de conștiințe. Surâsul lui e comunicativ, ca al unei femei. Acest surâs resfrânge o profundă seninătate de suflet și de spirit. El turbură, neliniștește uneori, dar în totdeaunea farmecă.
Iar pentru mulți dintre noi, tineri triști și decepționați, el este un dulce mângâietor.
București, 1892.