Octombrie (Geri Spina)

 

Aceștia sînt teii de-altădată?
Și totuși parcă’s ei.
Parfumul picura din ramuri
și florile ’nghiețau în stalactite,
în serile de mai cînd albi luceferi,
se ’nlănțuiau cu stelele iubite.
Dar astăzi teii plîng cu lacrimi pale,
și în amurg se învelesc în ceață;
doar crisantemele mai rîd,
și bruma le sărută.
Grădina doarme,
simfonia-i mută.

Zadarnic cearcă soarele s’aprindă
lumini, în ochii celor ce iubesc.
E vremea despărțirilor,
...cînd mor cei ce tușesc...

Boschetele în parc sînt desfrunzite
răni sîngerînde par frunzele de viță,
și cîmpurile-s negre,
și corbii croncănesc
pe margine de drumuri.

Orașul își deschide ochii
prin vitrine și felinare,
și doamnele aleargă după rochii,
și visătorii aleargă după fluturi.

Octombrie, durerea peste noi o scuturi...

Cu pași de catifea ne-am despărțit,
în ziua care-a fost din urmă,
căci ne temeam să nu trezim iubirea
ce adormea 'n a Amintirii urnă.

Și frunzele cad una cîte una...

În ochii ei de porcelan,
eu am citit durerea,
durerea despărțirii pentru totdeauna.
Și 'n buzele-i de sînge închiegat,
eu am simțit sărutul care moare.
Tăcuți, ne-am despărțit
cu pași ușori ca zbor de fluturi.

Octombrie, iubirea noastră tu o scuturi...

23 Octombrie 1913.