Ochii albaștri

 

Am apucat ier pe un drum nenorocit — pe un drum de care mi-e frică că mă voi căi amar; — mi-am supt moartea în doi ochi plăcuți, — în doi ochi gingași de un albastru frumos.

Nu erau strălucitoarele-i brule de aur, — buzele ei care păreau roze udate de rouă, — sânul ei alb ca crinul, sânul ce se umfla ușor; — erau ochii ei de un albastru așa de frumos.

Vorbea, surâdea, ’mi câștiga inima, — ’mi încântă sufletul, nu știu cum; — și cu toate aste lovirea, rana cea ucigătoare, — ’mi veni din ochii ei de un albastru așa de frumos.

Dar cine nu îndrăznește să vorbească, ades nu izbutește; — poate va asculta ea dorința mea: — dacă refusă, voi acuza de moartea mea — acei doi ochi de un albastru așa de frumos.