Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa

Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa
Uciderea lui Grigore Vodă în Moldova exprimată sub formă de tragedie. Este prima piesă de teatru scrisă în limba română. Piesa este cuprinsă într-o scriere anonimă (aparținând poate lui Samuil Vulcan) și a fost descoperită de Nicolae Densușianu în biblioteca Episcopiei române din Oradea, datând probabil din 1777-1780. Manuscrisul este alcătuit din scene disparate, câteva scrise în alte limbi (o predică în țigănește, cântece în latină și maghiară).


Preambulum (Prolog)[modifică]

”Acum tocma nu de demult
Lucru groaznic, de temut,
În Moldova s-au tâmplat
Perire ca de împărat;
Locu-i vestit și orași,
Să numește, să știți, Iași,
Cu primejdie și ostași.

Ghica-voievod Grigorie,
Domn în mare dregătorie,
Vrând a sta lângă credință
Și neamului mântuință,
Cu vicleșug s-au chiemat,
Tirănește s-au tăiat,
De bașa turcesc legat.

O, amară prăpădire,
Însuș merge la perire!
Că argintul l-au zăbovit
Și cu capu s-au plătit;
Că turcii îl năpădiră,
Măcar că doi ei căzură,
Și viiața îi luară.

Care pănă vom arăta,
Faceț bine a asculta
Și de-om greși, a ierta,
Toate bine a îndrepta.
Că târziu toți ne-am sculat,
Fără gând ne-am apucat;
Iată, dară, am și lucrat.
[..................................]"

Gregorius către Instans[modifică]

[....] "Dară ca să fii credincios, dintâie vei jura.
Pă noao țări,
pă trei mâncări,
pă zioa de ieri;
pă spatele vântului,
pă fața juciului,
pă coada măgariului;
pă ciuma pădurii,
pă apa vinerii,
pă spuma Dunării;
pă picioare de porc ce ești,
cu coaste, cu șold cu tot,
perire-ai tu tot;
pă oală,
pă boală,
pă piștoale,
să să pișe toți în iele;
pă lunei,
pă macavei,
pă marțolea
cu fasolea,
pă miercurata
vinerata,
înclonțata,
care mâncă pe tata;
pă acest condei
ca să piei,
că-i de vultur,
scobiț-ar în cur;
pă lup,
pă urs,
pă sâtă,
pă fus
și pă toți cei dacă vei fi credincios.
Așe zioa de astăz să te bată!
[..................................]"

Horholinae cantio[modifică]

"Cine n-au venit, (repetitur)
Cine n-au venit
Sara în șezătoare,
Sara în șezătoare,
Dumnezău nu-l scoale
De mâni, de picioare.
Scuture-l frigurile,
Urască-l toate fetele,
Trămure-l babdițele
Pă supt toate scaunele.
Numai n-au venit
Salman siminic,
Bucur cel voinic.
El de-ar fi venit,
Noi l-am fi cinstit
Cu părasă în masă,
Neaga cea frumoasă.
Ciunguț rătezat,
Bucur însurat;
Rătită pălită,
Neaga învălită;
Coadă de lopată
Horholină fără fată.
Plânge, nici prea
Paie-ț bine că te ia!
[.................................]"

Cantio[modifică]

1.
"Bacchus ünnepe eljött
S izes kolbász megsült,
A véres gömböt megfõtt,
Nekünk örömet tött.

2.
Nosza tehát ünnepit,
Bacchusnak víg napjait
Ily formán tiszteljük,
Kik üdvezülni akarunk.

3.
Együnk míg meghasadunk,
Teljen torkig belünk,
Igyunk míg megfulladunk
Míg bor lesz a verünk.

4.
Czuczi húrját pengetni
Egyet kettõt fordulni.
Pofán félvállra menni,
Jól üstökben kapni.

5.
Egy két kupa bort venni
S frissen felhajtani,
Ez a legnagyobb mi dolgunk
És hogy Bacchuszt tiszteljük.

6.
Na édesim, táncoljunk,
        Vígan legyünk amíg élünk.
Most ennek az ideje,
Nem majd tovább nagy böjtben.

7.
Ha meghalunk is dúdolung
És Bacchuszt mi tiszteljük;
Csak legyen elég borunk,
Neki mindég éneklünk.

8.
Batăr dracu razime-ș,
Cu noi gardu ingrădească-ș
Eu nici pic nu-mi bănuiesc,
Numai să beau până trăiesc.

9.
Că si sufletul mi l-aș bea,
Destul vin de n-aș avea.
Nu mă uit la Dumnezău,
Că dracu-i fărtatu mieu.

10.
Adjál bort te Mariskám
Mert üres már a kancsóm.
Cserdi te is purdé uram
Hadd járjam Czuczi fiam."

Cântec

1.
"A sosit sărbătoarea lui Bacchus
Si cârnațul cel gustos s-a prăjit,
Sângeretele s-a fiert,
Ceea ce ne-a umplut de bucurie.

2.
Haideți, deci, ca sărbatoarea
Și zilele vesele ale lui Bacchus
Să le cinstim în felul acesta
Cei care vrem să ne mântuim.

3.
Să mâncăm până crăpăm,
Să ne umplem mațele până la gât;
Să bem până ne vom îneca,
Până ce sângele nostru se va preface în vin.

4.
Țuți, ciupește corzile,
Să ne învârtim de câteva ori,
Să ne prăbusim alunecând pe obraz,
Să ne tragem bine de cap!

5.
Să luăm o cupă, două de vin
Și să le sorbim de zor!
Aceasta e treaba noastră cea mai de seamă
Și ca să cinstim pe Bacchus!

6.
Hei, dragii mei, să dansăm,
Să fim veseli cât trăim!
Acum e vremea pentru aceasta,
Nu mai târziu în postul mare.

7.
Să cântăm, chiar dacă murim,
Și să cinstim pe Bacchus;
Să avem numai vin destul,
Căci noi cu toții îi cântăm!

8.



9.



10.

Mărioară, mai dă-mi vin,
Căci mi-e cana goală.
Cântă și tu purdalăule,
Las’ să joace fătul meu Țuți."

Testamentul[modifică]

„Urmează testamentul, pe altă pagină, care fiind sfârșit este înmormântat și împing polobocul după un dans turcesc întrerupt, vine dracul. Se citesc legile, dupa acestea intră consilierii lui Vodă si medicul căutându-și un al patrulea soț, pe Iuda, si îl găsesc spânzurând cu umor (atârnând rizibil) in timp ce sunt răpiți de un demon aprins. În sfârșit se strigă să trăiască Maria Tereza, Iosif si Grigore Maior.”

Testamentum Bachi

„În numele fărșangului,
raiului și vinului
celui dulce și celui cu pelin,
să zicem toți amin.
Vrând așe Dumnezău
cel din tău,
pă carele cinstesc eu,
ca după această lume să mă mute,
deacă nu-i mai mult vin în bute
și să mă ducă în rai cu dibolii
și în tău cu îngerii,
unde să auz ocheche-ocheche
vai și de viiața me.
Iacătă, dară, fiilor
și cari mă cinstiți tuturor.
vă las în scris testamânt,
supt păcat și jurământ,
ca toate ale mele așa să le dați
precum minten vă învăți:
foalele mieu, care-i sufletul mieu, îl mâncați
și în pomana me vă uspătați.
Iară de-l veți împărți
mai la mulți va prisosi;
faceți dară din mațe
cărnațe,
din cele mărunte
la ceteră coarde,
din vine
strune,
din măruntăi
tăiețăi,
din plămâne
bucate bune
și în rânză
puneți brânză.
Cel ficat
meargă nemestecat;
din pelița (de) lângă plămână
facă-ș cele jingașe mănuși în mână,
din pelița de burdof
facă-ș căiță cu țof;
din măduha în ea băgată,
facă-ș carii capul cicilesc,
pomadă și sopon de Anglia;
cărora le sclipește pielea
cu acesta să vor spăla,
tare foarte or lumina.
Picioarăle
lăsați să le ducă cioarăle,
doară le vor duce pă dealu cu viile
să poată bea cu feriile.
După aceea le veț aduce
în făgădău la mujice,
jucăușii să le caute,
prin tot locul să le poarte.
Capul mieu
fie sămn la făgădău,
ochii vază cetera,
urechile (audă) sfada.
Nasu fie la buți tolceri,
grumazu îl las să bea cine-i colceri;
gura fie ușe de șură,
doară va veni vântul de pă strugur(i) de mură.
Păru las la cei copoși deasupra de frunte,
dar mă tem că la toț nu va ajunge,
că nu l-or lăsa din curte.
Am doi frați de-a jeminea,
împărțască-mi mintea mea,
lumineze-mi la mormânt
că strălucesc pre pământ;
hainele mele toate
le împărțască mănăstirea cu soarte,
numai cât să facă pentru mine moți
că-i cu barbă un palaclonți.
Gârlanul mieu cel preabun
de unde ies cântări și hori,
fetelor în șezători.
Fiii miei vii, să nu vă însurați,
de n-ăți avea ce să beți.
Fiicelor, să nu vă măritați,
de nu v-or cere oameni beți.
Apoi nu beți din părău
de nu va cură de la făgădău,
sau din dealu viilor
să să vază spuma strugurilor;
mai pă urmă de toate,
nu vă depărtați de cetate.
Fiul mieu Țuți, tu pre eștealalți
îi poartă tot pe la pivniți încărcate cu buți,
și unde-i vedea sămn capul mieu,
bagă-te și plânge, că acolo au perit și tatăl tău.
Aceasta voi mai proroci:
că și voi toți de această boală, ce crep eu, veț peri,
că-i beteșug firesc de care eu nu poci să trăiesc.
Una mai ascultați:
canele de voi nu le depărtați.
Luați pildă de pă mine,
că eu nici acum nu teșteluiesc cana la nime;
doară undeva o voi mai putea umplea,
ca să-mi ud odată gușea.
Cu un cuvânt, ca să gat,
că cana și pă fund au săcat,
popilor toți și mireni,
tisturilor și țăreni,
bătrânilor cu tineri,
bărbaților cu muieri,
pentru că uspățul dintr-un om
nu să face toți din toate să mânânce
și țineți bine năravul mieu
ca să vă veseliți cu a fărșangului Dumnezău.
Pă mine mă îngropați
fără popă, mă astupați
în țintirimu făgădăului,
în cripta hordăului;
nici să mă dezgropați
pănă n-or veni alți cărnați.
Așe Dumnezău să vă ajute
și această goală bute
Amin.
Vai, mori
că n-am vin!”