Oameni cari au fost/Liuba Dimitriev

Oameni cari au fost de Nicolae Iorga Liuba Dimitriev

1931 (Vol. III, 1936, p. 344.)

Un ofițer în rezervă ni trimete de la Chișinău un frumos volumaș cuprinzând ce idei, ce sentimente și versuri s-au zbuciumat, câțiva ani de suferință și trudă, de așteptare a unei morți sigure, în sufletul Liubei Dimitriev, moartă dăunăzi la douăzeci și opt de ani.

Fata era născută în sudul Basarabiei dintr-un bulgar și o greacă. Nici o picătură de sânge românesc. Dar între dânsa și noi de la sine s-a stabilit una din acele legături sufletești ce inspiră o vieață. Și-a schimbat și numele, în Dimitriu, ca să fie și formal în comunitate cu nația pe care o iubea. Și și-a târât agonia de la Chișinău la Iași, de acolo la Mănăstirea Văratec, unde a scris versuri de închinare către poetul a cărui umbră flutură acolo în jurul unui mormânt, Eminescu.

S-a dus din vieață vorbind de crini albi, cu dulci versuri românești pe buze.

Deznaționalizatori prin școală și prin silă, nu credeți că sarcina de a ni câștiga suflete, suflete curate și bune, trebuie lăsată însuși aerului blând al acestei țări?

Din mormântul ei, Liuba Dimitriu zice că da.