Sari la conținut

Oameni cari au fost/Cei care au creat România

Oameni cari au fost
de Nicolae Iorga
Cei care au creat România

(Vol. III, 1936, p. 245 - 246.)

27234Oameni cari au fost — Cei care au creat RomâniaNicolae Iorga


Deci, nici ministru, nici deputat, nici senator, Valeriu Braniște a murit aproape în uitare.

Acum câtva timp s-a stins în Ardeal un Ioan Mihu, fruntaș al luptelor politice prin care s-a pregătit țara cea nouă, om integru și om de muncă, - nefiind, nici el, nimic între hotarele patriei pentru crearea căreia a crezut și a muncit.

În Bucovina dispărea deunăzi părintele Morariu, care a fost mult timp sufletul generației sale: Parlamentul român n-a avut să plângă pe un membru al său, fiindcă, deși înscris în regulă într-un partid care oferă mandate legislative, el nu era nimic decât un funcționar arhiepiscopal.

Acela din aceeași generație care s-a consacrat mai mult trecutului moldovenesc de mănăstiri și biserici, preotul Dimitrie Dan, a trecut neobservat la cele veșnice.

În Basarabia, ținuți la o parte au fost și sunt toți cei cari și-au adus aminte că sunt "moldoveni" pe vremea când aceasta era crimă. Ca simplu particular s-a dus Justin Frățiman și în izolare s-a desfăcut sufletul acelui om de înalte concepții care a fost Pavel Gore. De ce ar fi util vieții parlamentare a României un Ștefan Ciobanu?

Iar lungul șirag al nulităților, împestrițate cu cei mai răi români de pe vremuri, suie și coboară calea spre Senat și dealul Mitropoliei. Căci istoria se face, desigur, cu unii ca aceștia!