Oameni cari au fost/B.P. Hasdeu

Sari la navigare Sari la căutare
B.P. Hasdeu
de Nicolae Iorga


Înclinându-mă înaintea mormântului lui B.P. Hasdeu, n-am nimic de retras din tot răul și nici din tot binele ce am fost adus a spune, în deosebite prilejuri, despre dânsul.

A fost un om genial - cine i-a putut tăgădui serios această însușire? -, a dispus de cunoștințe neobișnuite în toate domeniile, așa încât oricând putea uimi pe cei mai mulți; a avut un spirit elastic cum cu greu s-ar mai putea găsi altul, și, pe lângă aceasta, pătrunzător, ascuțit; a fost un scriitor îndrăzneț în luptă și de o necruțătoare ironie, a fost un convorbitor care aducea în discuție puncte de vedere noi, și, când nu putea lumina, orbea prin scăpărarea scânteilor, și, când nu putea convinge pe dușman, îl îndepărta prin jignirea crudă a mândriei celei mai legitime, a sentimentelor celor mai gingașe și a ideilor celor mai îndelung și mai adevărat iubite. Chiar biruit în fața lumii, el își încunjura retragerea de o strălucire meșteșugită care silea ochii să se închidă și lăsa totdeauna impresia unei superiorități omenești netăgăduite.

A dat culegerilor noastre de izvoare Arhiva istorică, cea dintâi carte a slavisticei la români; a strâns în Cuvente din bătrâni probe într-ales din vechea limbă, lucru ce nu se mai făcuse de alții; a grăbit dezvoltarea studiilor istorice, aruncând în circulație, mai ales pentru vremile mai vechi, prin Istoria critică, o uriașă mulțime de informație nouă; a cutezat să viseze o mare Enciclopedie națională, încercată prin Magnum Etymologicum. În atâtea ramuri ale științii istorice și filologice, el a fost un deschizător de cale, care, ce e drept, s-a mulțumit adesea să arate numai drumul.

După încercări poetice și nuvelistice, a izbutit să grupeze de mai multe ori în jurul său un mare număr de scriitori ai epocei sale, de la foițele din Iași pănă la Revista nouă. Și în politică el s-a însemnat prin violentele pagini de satiră din ziarul Traian, închinat luptei contra dinastiei nouă.

A lăsat câțiva școlari și un număr nesfârșit de admiratori, deși a murit între slugi și lingușitori de ultima treaptă.

A fost frumos, a fost iubit, a fost mândru, a gustat larg din mierea cerească a gloriei; os de Domn, s-a visat Domn el însuși. A fost și bogat pe vremuri. A trăit mult și a luat vieții tot ce ea poate să deie.

Și de unde vine atunci acel îndelungat zbucium, acele multe schimbări de ocupație, care au speriat și pe cei mai plecați credincioși ai lui, acea nestatornicie în idei și păreri, acea veșnică înlocuire de prieteni, acea tristă singurătate a zilelor din urmă? De ce tăgăduirea din partea Convorbirilor literare, care l-au învins oarecum, de ce îndușmănirea cu toți fruntașii generației lui, de ce întoarcerea-i mânioasă împotriva tineretului care înțelegea să ducă mai departe opera lui, de ce atacurile nedrepte care au smuls răspunsuri nerespectuoase, pe care nu le-am fi voit?

Fiindcă, potrivit cu cel dintâi mediu al lui, polon și rusesc - a învățat la Universitatea din Harcov și a venit la noi ca tânăr format, - el avea ca normă a vieții romantismul lui Pușkin și Lermontov, individualismul războinic, care dispune capricios, cum vrea, fără milă, dar cu atâta genială plăcere, de tot: teorii, idei, sentimente, lucruri, oameni. Sigur și îmbătat de superioritatea sa, el, eroul în sens romantic, a înțeles să-și supuie, cu orice silințe ale sale și suferințe și pagube ale altora, toate.

Teoriile - pentru el; știința - pentru el; pentru el literatura lirică, pentru el vieața cu miile de izvoare ale plăcerii, pentru el prietenii, gata a se jertfi ca robi vechilor regi barbari. Pentru el, pentru superba lui individualitate, căreia i se închina. Când rana adâncă a copilei iubite l-a oprit în avântul biruinților lui și i-a îndreptat gândul către alte lumi, el a înlăturat creștinismul pentru toți, legea celor mulți, săraci, și orfani, și a făcut, și dincolo de marginile traiului, palatul deosebit al mândriei sale.

Și în vieață, în simțire, în scris, în gând, când te uiți bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine, ce ai jertfit. Prin înstrăinarea de tine însuți capeți și consecvența și stăruința, și caracterul, și iubirea oamenilor.

Astfel poți rămânea pentru multe timpuri un stâlp de lumină caldă în jurul căreia crește și înflorește vieața; altfel, bineînțeles, poți să rămâi oricât de mare, dar ca statuia de sare a soției lui Loth, uriașă, clară, rece și amară în mijlocul pustiului veșnic.

Așa cum a fost însă, neamul lui nu-l va uita și, chiar refuzându-i iubirea, nu-și va opri admirația față de această strălucită minte omenească care a scânteiat între noi, și poate că în creștinescul "Dumnezeu să-l ierte", rostit la pragul mormântului ce cuprinde uriașa frunte a cugetătorului și lumina ochilor isteți, se vor topi, pentru cei ce vin după noi, greșelile ai căror martori, plini de supărare uneori, dar mai adesea de durere pentru mărimea celui ce le săvârșea, - am fost noi.

2 septemvrie 1907 (Vol .I, 1934, p. 211-214.)