O victorie
În vălmășagul acesta al luptelor politice, în acest vălmășag în care oamenii cei mai lipsiți de cinste politică se întîlnesc în ideile cele mai năprasnice, te cuprinde deznădejdea gîndindu-te cum țara e-n veci înșelată în aspirațiile ei.
Astăzi toată lupta politicianilor noștri se reduce la o nenorocită chestie de digestie.
Alianțele cele mai ciudate, compromisurile cele mai neoneste se fac numai și numai pentru stomac, numai și numai pentru atingerea unui individ sau unei coterii pe movila bugetului.
Iar bietul alegător, deprins cu această priveliște scandaloasă, începe azi a se-ntreba cu mirare și dezgust: „Cine-i mai demn?”
Negreșit, pricina de căpetenie a acestei mizerabile stări de lucruri se datorește mai cu seamă terenului pe care sunt puse aceste lupte, sistemului nenorocit de a înlocui principiile cu indivizii.
Căci unde, întreb, este la noi acea linie, bine marcată aiurea, linia deosebitoare de nuanțe după idei?
Se va alege X sau Y, liberal sau conservator, pentru omul care-i cunoaște pe toți, această alegere este perfect indiferentă. X sau Y nu reprezintă decât un hoit mai mult pe un scaun din Parlament.
Principii? Idei? Nu-i bate capul lui Y sau lui X cu asemenea lucruri? Ele sunt bune pentru naivi și visători, rele pentru omul practic, rele pentru politicianul inteligent, care a pipăit pulsul cetățeanului alegător.
Văzând pe toți acești zvânturați politici, pe acești copii inepți ai ineptei mase electorale, te miri cum nu sufăr cu toții de dilatație de stomac!
Atât de mult stomacul primează la dânșii toate principiile și toate chestiile privitoare la diferitele suferințe ale mulțimii.
Ne lasă pe noi indiferenți, reci ca la atingerea unui sloi de gheață toate frământările spasmodice ale lumii politice pentru că nu vedem în ele decât lupta pentru trai de la individ la individ, de la coterie la coterie.
Ne bucură însă peste măsură când vedem că poporul, amăgit de veacuri, începe să priceapă că a venit și rândul lui la banchetul vieții sociale.
Câteodată, prea arare, când din chiotele desperate ale vecinicilor îmbuibați — etern flămânzi, pururea cerșetori de putere — vibrează câte o notă clară, inima ne tresaltă de bucurie!
Suntem sătui de saltimbanci cu șapte programe, sătui de lihniții intelectuali, sătui de microbii necinstei și ai fățărniciei!
Ne trebuie să respirăm!
Și, trebuie s-o spunem, ne-am cuprins de bucurie când am aflat că sătenii din Roman și Iași au ales, unii cu majoritate, alții cu unanimitate, delegați de-ai partidului socialist!
În sfârșit, poporul, amețit de șarlatani, începe azi să cunoască pe adevărații lui prieteni, pe apostolii dreptății adevărate.
Poporul, sătul de cuvintele „libertate, ordine”, îmbrățișează astăzi pe aceia care luptă pentru dobândirea dreptului la viață, pentru ca muncitorul să fie stăpân pe rodul întreg al muncii!
Nu milă din partea boierimii trufașe, nu îndurare din partea claselor de sus, dreptul întreg al poporului, munca lui, tot pământul, toate instrumentele de muncă!
Acestea le voiesc sătenii din Iași și Roman, aceasta cer dânșii prin glasul delegaților Colegiului al doilea!
Felicitând pe tovarășii noștri, trimițându-le o călduroasă strângere de mână, zicem azi, cu ochii scăldați în lacrimi de bucurie: La luptă pentru drepturile omului! La luptă împotriva claselor asupritoare! Luptă sinceră, și în curând vremea șarlatanilor va pieri!