O temere
Azi vedem prin toată țara
Cel mai tare triumfând:
Cel sfruntat aruncă-ocara
Pe cel drept în lanț gemând.
„Lumea trece-n nepăsare,
Chiar cântând pe trădător,
De dreptate habar n-are,
Ne gândind la viitor
.....................................
Domnul Sfântul aibă milă
De poporul rătăcit,
Ce, scăpat abia de silă,
Nu se vede fericit.
Căci a banului domnire:
Îl strivește ne-ncetat,
Și a hoților slăvire
El privește fermecat.
Nu gândiți că-ntr-o noapte,
El se poate, vai! gândi,
Și schimbând ascunse șoapte,
El se poate pregăti?
Dintr-un cap la alt al țării,
Flăcări, foc vor străluci
Din Carpați la malul mării
Sângele va clocoti.
Dacă setea de avere
De prin piepturi de bărbat,
Ar aduce jaf, cădere,
Fi-va cine vinovat?
Voi, de sigur, îmbuibații,
Ce nu credeți în nevoi,
Voi! vă strigă înșelații,
Voi ! vă strigă lumea, voi!
Ah! păziți-vă, sărmanii,
Să nu vie vrun Tudor
Ce s-aducă cu golanii
Peste țară jaf ș-omor!
Căci dreptatea violată
Dă licență celui mic;
Vai de țară deșelată
Unde dreptul nu-i nimic.
- ↑ Dimetre de peonul al 3-ea. Aceste versuri, scrise de mine în 1881, în Mahalagioaica, au fost o profeție, de răscoala țăranilor din 1888. Am trecut personalitățile. Versul din urmă de la strofa a 3-a e fals, neavând lunga pe a 3-a. Nu-l pot corecta.