O rază (Iosif)

 

Străin pierdut, pe lume fără parte,
Răznit de-ai tăi, de tot ce-ai scump departe,
În van ai blestema și-n van ai geme :
Nu vor veni, în orele supreme,
Plîngînd încet pe nume să te cheme,
Nici să-ți închidă ochii după moarte...

La ce amarul deznădejdei multe,
Zădărnicia unor lacrimi smulte,
Biet suflet gata să-și pornească zborul ?
Alină-ți plînsul, potolește-ți dorul
Și-ntoarce-te spre-Atoteștiutorul :
El singur numai poate să te-asculte...

Precum pe văi se desprimăvărează,
Pe frunte blînd te-o mîngîia c-o rază
Ce va străbate-ntreaga ta ființă...
Atunci adoarme orice suferință.
Priviți la ceruri cu recunoștință,
Căci Dumnezeu pe toți ne are-n pază !